Cei de la Samsung au avut un eveniment la CES 2017, iar de acolo au ieșit câteva știri interesante. Dar au apărut și niște zvonuri noi, cel mai interesant fiind legat de estimările privind vânzările Galaxy S8.

Sursa foto: © Tk | Dreamstime.com – Samsung

Conferința a început cu scuzele oficiale privind eșecul Note 7. Oficialii companiei au promis că ancheta continuă și că vor fi publicate curând concluziile, de asemenea, au spus că nu se vor opri din lansarea de dispozitive și tehnologii noi, pentru că trebuie să continue inovația. Rezultatele anchetei Note 7 urmează să fie publicate luna asta, deși inițial urmau să fie gata în decembrie. Să sperăm că nu se amână iar.

Conferința Samsung a fost transmisă online pe canalul oficial Youtube, iar oamenii de pe Youtube nu s-au ferit deloc de la comentarii acide. Au fost complet dezamăgiți de absența unui Galaxy S8, dar nu au uitat să comenteze despre Note 7 și au întrebat dacă toate noile produse Samsung explorează.

Și acum, informația din titlu: Samsung a estimat că vânzările inițiale Galaxy S8 vor fi de numai 10 milioane de unități. Nu este o cifră mică, dar să nu uităm că Galaxy S7 și S7 Edge au adunat 25 de milioane de unități în primele trei luni. Pe de o parte este bine că nu au estimări masive, pe de altă parte va fi o problemă dacă utilizatorii vor dori să treacă la Galaxy S8 și telefonul nu va fi de găsit, așa cum se întâmplă deseori cu iPhone.

Publicația Electronic Times din Coreea spune că Galaxy S8 va intra în producție abia în luna martie, pentru a fi gata pentru lansarea din aprilie. Evenimentul din luna aprilie de la New York este programat pe data de 18, destul de târziu. Informațiile nu sunt deocamdată confirmate oficial, iar oamenii de la Samsung au spus că nu comentează aceste zvonuri.