Druid atrage 30 de milioane de dolari ca parte a rundei de finanțare Seria B. Investiția este condusă de TQ Ventures, cu participarea a noi investitori Smedvig Capital, Endeavour și Verve Ventures și a investitorilor existenți GapMinder, Hoxton Ventures și Karma Ventures.
Finanțarea va fi folosită pentru a continua accelerarea expansiunii internaționale a Druid, în special pe piața din SUA, care reprezintă deja 60% din veniturile curente ale Druid. Platforma lor pune la dispoziția companiilor instrumentele necesare pentru a construi și proiecta aplicații de business conversaționale (CBA) pentru a oferi cea mai naturală experiență angajat-client. Clienții existenți apreciază că suita Druid poate fi integrată în orice mediu tehnologic existent fără a înlocui investițiile anterioare în sisteme de tip ERP, CRM, RPA sau alte instrumente digitale. Mai mult, odată cu integrarea recentă a Druid cu ChatGPT, prin serviciul Microsoft Azure OpenAI, AI generativă este pregătită și sigură pentru organizații.
În plus, aplicațiile de business conversaționale Druid îmbunătățesc abilitățile tehnologice ale inteligenței artificiale conversaționale cu puterea de a înțelege contextul de business și de a genera acțiuni inteligente, oferind astfel un nivel conversațional ușor de utilizat, care aduce clienții mai aproape de utilizatorii lor și permite utilizarea pe mai multe canale pentru a eficientiza finalizarea cu succes a unei acțiuni.
Mai mulți lideri din industrie au implementat deja tehnologia Druid cu rezultate excepționale. Kmart, Liberty Global, Spitalul de Copii din Texas, White Castle, NHS, Auchan, Georgia Southern University, Société Générale, Erste Group, BNP Paribas, Axa și mulți alții au integrat platforma de aplicații conversaționale a Druid, înregistrând îmbunătățiri semnificative atât în ceea ce privește implicarea clienților, cât și eficiența angajaților.
Aceste organizații au raportat o satisfacție sporită a clienților, timpi mai mici de așteptare și rate crescute de rezolvare a problemelor. Eliberarea angajaților de sarcini repetitive le permite acestora să se concentreze pe responsabilități mai strategice și semnificative, având ca rezultat o eficiență și satisfacție sporite ale angajaților, precum și o stare de spirit generală mai bună a echipei.
„Druid valorifică progresele recente în AI generativă, care se integrează perfect în platforma noastră de aplicații conversaționale de business. Credem că platforma noastră va declanșa, pentru marile organizații internaționale, o nouă eră a productivității, cu rezultate tangibile pentru afaceri. Cu susținerea celei mai recente runde de investiții pe care am atras-o și pe fundalul acestei revoluții tehnologice, suntem bine poziționați și încântați să depunem eforturi susținute pentru a oferi soluții tehnologice care să permită clienților noștri să maximizeze valoarea”, a spus Liviu Drăgan, CEO Druid.
Noua rundă de finanțare vine în urma creșterii și dezvoltării continue a Druid. În 2022, Druid și-a crescut veniturile anuale recurente de 2,5 ori față de 2021 și preconizează o creștere de trei ori în acest an.
Fondată în România, Druid și-a crescut recent echipa globală cu 60% și a inclus câțiva foști executivi cheie UiPath în roluri strategice: în special Kedar Dani, fost VP global proiectare, pentru a contribui la strategia de lansare pe piață – Vargha Moayed, fost director executiv de strategie, pentru a oferi consiliere strategică pentru CEO și Mihai Faur, CIO al UiPath, care a devenit membru independent în consiliul de administrație.