Cei de la ANCOM propun noi condiții tehnice de localizare a apelurilor către numărul de urgență 112, iar ideea ar fi ca apelantul să poată fi localizat mai precis și mai rapid. Dacă ne gândim la accidentul cu avionul din Apuseni, chestia ar fi trebuit făcută deja.
Evident, probabil unii vor considera că și asta este un abuz și se vor opune. Alții vor considera că este un cost prea mare. Eu nu cred, sunt convins că localizarea e importantă – pentru victimele accidentelor, pentru victimele unor atacuri pe stradă, pentru cei cărora li se face rău și așa mai departe.
ANCOM a lansat deocamdată în consultare publică un proiect de decizie legat de asta. Administratorul SNUAU va putea stabili mai exact poziționarea celor care solicită ajutorul apelând numărul de urgență 112, cu impact pozitiv asupra timpilor de intervenție.
Proiectul trebuie terminat pînă la 1 iunie 2017, furnizorii de servicii de telefonie mobilă vor trebui să asigure tehnologia de localizare, în maxim 20 de secunde de la momentul inițierii apelului de urgență. Vor trebui oferite informații din rețea pentru localizarea cât mai exactă a apelantului.
În prezent, dispeceratele de urgență realizează localizarea apelurilor pe baza metodei “cell-ID”, folosită pe scară largă la nivel european, care este însă insuficientă pentru o localizare precisă a apelantului. Prin această metodă sunt generate zone de căutare cu raze mari (în cazul unor spații puțin populate, când celula acoperă suprafețe mai mari) sau cu raze de căutare mai mici, dar insuficient de precise (în cazul unor spații dens populate), acuratețea localizării fiind influențată de obstacolele existente pe calea de propagare radio, precum și de alți factori fizici care determină distanța până la care este posibilă stabilirea legăturii radio între terminalul mobil și antenă.
Posibilele soluții de localizare avansate includ, de exemplu, funcționalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu o acuratețe sporită, pe baza informațiilor generate de sistemele globale de navigație prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi și/sau de metoda “cell-ID”.
Pai ce asteptam? Sau alaturi de aceasta localizare pe sistemul de urgenta, se doreste si localizarea pentru alte servicii si inca nu este aprobata legea?
 
Așteptăm investițiie necesare pentru ca tehnologia să poată fi utilizată la capacitate maximă 🙂