Ce spuneam că zilele AdBlock sunt numărate? După ce multe site-uri au găsit metoda de detecție și metoda de a restricționa accesul la site celor cu AdBlock, acum au găsit cum să targeteze cu reclamă tocmai utilizatorii AdBlock. Iar Netflix crede că metoda e „cool”.

reclama-adblock

Vă dați seama, după ce un utilizator a fost atât de exasperat de reclame că a căutat și instalat Adblock, acum va fi foarte „încâtat” de reclamele care trec de sistem…

Netflix a ales această metodă originală de promovare pentru serialul “Black Mirror”. Este un film mișto, despre tehnologie, o să vă mai scriu eu despre el. Dacă nu l-ați văzut, căutați măcar primul episod, e șocant.

Ideea campaniei este “Tu nu poți vedea reclamă, dar reclama te vede pe tine” – iar reclama rulează pe mai multe site-uri cu conținut tech la nivel global.

Specialiștii Gemius au explicat cum se face targetarea celor cu AdBlock, cum trece reclama de filtre. “Banner-ul Netflix este hostat direct în site-uri, mai exact face parte din background-ul aceastora și este afișat prin formatul Canvas, care oferă posibilitatea de a livra un ad full-page, în spatele articolului. Site-ul simulează comportamentul unui adserver intern, iar în cazul în care nu este executat cu succes înseamnă că utilizatorul folosește adblocker. După ce utilizatorul este identificat ca având sistemul de blocare a reclamelor, background-ul site-ului se schimbă, afișând bannerul Netflix“, explică Cristian Sosu, tech specialist – Gemius.