Samsung a trimis pe ultima sută de metri o invitație oficială pentru 2 iunie, iar deși menționează faptul că este vorba de seria Galaxy, detaliile sunt secrete. Niciun material de teasing pe conturile oficiale și nicio scăpare pe bloguri de data asta.
Acest lucru ar putea indica două lucruri. Fie este vorba de ceva neimportant, precum o nouă tabletă Galaxy Tab, ceva de genul K Zoom, un gadget interesant, dar care nu face vânzări masive. Fie cei de la Samsung au hotărât că lansarea rapidă este mai importantă strategic decât perioada normală de teasing și anunțuri pe surse. Anul trecut și Note 5 împreună cu S6 Edge+ au fost lansate pe fugă, pe 13 august. Dar atunci au existat imagini clare înainte. Sugestii că este ceva cu ecran curbat, de-asta nu cred că Samsung poate veni cu Note 6 pe 2 iunie. Chiar nu cred. Oricum, o să aflăm mâine.
Deja avem cam toate detaliile Galaxy Note 6, iar sursele au spus la un moment dat că s-ar putea lansa mai devreme. Dar aveam impresia că se referă la ideea că înainte de IFA Berlin, care e în septembrie, nu devreme în iunie. În fine.
Legat de un Galaxy S7 Edge+, oficialii companiei sud-coreene mi-au spus la Mobile World că „nu pot confirma, dar nici infirma lansarea acestuia”. Anul acesta S7 Edge are deja ecran mai mare decât S7 și a avut vânzări foarte bune. Acum, ce să facă cu S7 Edge+? Poate doar să îl ducă la 6 inch, ca să fie phablet, dar nu cred că asta va însemna mare succes.
Mai rămâne de speculat despre Galaxy S7 Active, care ar fi logic să fie lansat înainte de vacanța de vară, pentru că este un model cu care veți putea face fotografii și clipuri tot mai spectaculoase, fiind mai rezistent decât versiunea normală.
Mai găsiți speculații și pe alte site-uri, de exemplu aici.