Lansarea LG G7 s-ar putea să nu fie la Mobile World Congress 2018, dar terminalul de top al companiei sud-coreene nu va fi redenumit anul acesta, cum se credea anterior. Lansarea ar fi amânată pentru a prinde noul procesor Qualcomm Snapdragon 845.
Update: Noul șef al diviziei mobile LG, Jo Seong-Jin, a declarat azi la CES că noi modele vor fi lansate „atunci când va fi nevoie„. Singura informație concretă este că vor fi mai multe variante ale unui flagship, cum fac Samsung sau Apple.

Ce știm despre LG G7

Știm că anul trecut LG G6 a fost lansat în februarie la Mobile World Congress, la Barcelona. Dar pentru a fi lansat mai rapid nu a avut Snapdragon 835, ci a venit cu modelul anterior Snapdragon 821. Acest lucru a împiedicat acest model să fie cu adevărat competitiv pe piață și cred că asta s-a tradus și în vânzări mai slabe. Apoi LG a revenit în toamnă cu un model foarte bun, LG V30 cu Snapdragon 835, dar fiind lansat târziu, după ce telefoanele cu acest procesor fuseseră gata din aprilie, nu cred că a avut nici el vânzări masive.

La începutul acestui an, pe tot mai multe site-uri era preluată informația că LG schimbă numele modelului de top, că un rebranding ar fi potrivit. Ideea probabil nu este greșită. Inițial seria se numea Optimus, iar LG Optimus era un brand recunoscut. Pe de altă parte, nici G2/G3/G4 nu au fost greu de recunoscut, iar numele scurte sunt mai ușor de memorat. Cred că problema LG a început atunci când au dat rateuri cu LG G4. Deși modelele ulterioare, LG G5 și LG G6 chiar au fost telefoane foarte bune, cei dezamăgiți de G4 nu au mai revenit.

Pe de altă parte, există și problema asta: oamenii vor un telefon solid, care să meargă bine mult timp și să nu necesite neapărat actualizări. Apple o să piardă o parte din clienți pe faza cu încetinirea telefonului, Samsung a pierdut clienți pentru că telefoanele ori se strică, ori au lag după un timp, Huawei este pe cale să descopere această problemă cu unele terminale care încep după un timp să meargă prost. De-asta utilizatorii cu bani încearcă să ia cel mai scump telefon de pe piață. Odată ca să fie la modă, apoi ca să aibă un telefon bun pentru mai mult timp. Că pînă la urmă oricât de bun ar fi, tot îl schimbi dacă apare un model super-lăudat, dar măcar poți să îl vinzi second-hand cu un preț bun.

Print screen de pe site-ul LG

Nu rebranding-ul cred că este problema LG. Cele mai recente informații spun că numele va fi LG G7, fără surprize. Problema va fi să difere prin ceva de restul competiției, să îți dea un impuls de cumpărare. Hardware și software LG G7 ar putea fi un terminal foarte bun și care să schimbe evoluția descendentă a companiei sud-coreene. Dar trebuie să se diferențieze prin tehnologie, cumva, de celelalte modele. Sper să fi perfecționat sistemul de camere foto.

Lansarea în luna aprilie ar permite nu doar să integreze Snapdragon 845, dar să aibă și alte noutăți. De asemenea, LG are mare nevoie să regândească sistemul de prețuri. Nu poți lansa un smartphone la același preț cu Galaxy S și iPhone X, dar care nu are nimic în plus sau diferit. Nimeni nu îl va alege doar pentru că este LG.