Nu am reușit azi să ajung la eveniment, dar anunțul mi se pare interesant. Miele a prezentat azi cuptorul revoluționar Dialog și o serie de noi electrocasnice premium pentru casa inteligentă.

Cuptorul botezat Dialog aduce o tehnologie unică, cu unde electromagnetice, care poate găti un pește în interiorul unui cub de gheața, fără a-l topi, chestie care a fost demonstrată azi la eveniment. În plus, au arătat generația 7000, noua linie de electrocasnice premium de la Miele, care pot fi controlate de pe mobil.

Tehnologia Miele permite senzorilor să păstreze un dialog constant cu mâncarea. Cuptorul determină cantitatea de energie termică necesară fiecărui ingredient în parte, cu ajutorul undelor electromagnetice, care sunt controlate pe tot parcursul procesului de gătire. Prin două antene aflate în interiorul cuptorului se măsoară constant modul în care moleculele din mâncare se rearanjează şi este ajustat procesul de gătire. Noul cuptor ne permite să gătim cu mai multă precizie ca oricând şi sa creăm noi texturi şi feluri de mâncare, care până acum păreau imposibile. De exemplu, utilizatorii pot prepara simultan, pe aceeași tavă, trei tipuri complet diferite de mâncare, fără ca aromele să se amestece, iar meniurile să fie începute şi finalizate în acelaşi timp.

Tehnologia din cuptorul Dialog oferă și avantajul gătitului volumetric, astfel că orice tip de carne va fi preparat uniform, atât la exterior, dar mai ales în interior, un lucru extrem de dificil de realizat cu un cuptor convențional. Practic, când miezul ar fi gătit, exteriorul va fi, adesea, mult prea „bine făcut”. Rezultatele sunt datorate tot undelor electromagnetice, care nu ard suprafața mâncării, astfel că Dialog poate coace și o pâine fără coajă. Pentru utilizatorii care doresc, totuși, să simtă gustul clasic al pâinii sau aroma cărnii prăjite, M Chef este combinat cu o altă metodă de gătire, încălzirea convenţională.

Revoluția gastronomică este completată de un timp de preparare unic în lume, ce poate fi și cu 70% mai scurt. De exemplu, carnea de pui va fi perfect gătită în doar 15 minute, față de 45-60 de minute (66% mai rapid), cotletul de vită în 55 de minute, față de 120 de minute, (54% mai rapid), iar pulled pork-ul în 2 ore și jumătate, față de 8 până la 16 ore (70% mai rapid).

Smart cooking Miele

Miele a prezentat și noile echipamente electrocasnice premium: generația 7000. Acestea se remarcă prin 4 linii noi de design, dar mai ales prin opțiunile de conectare la o casă smart. Practic, toate produsele sunt Wi-Fi ready și le oferă utilizatorilor posibilitatea de a le controla prin intermediul aplicației [email protected] În plus, unele dintre modele pot fi activate prin gesturi: este suficientă trecerea prin fața ușii cuptorului pentru pornirea acestuia.

Pentru pasionații de gastronomie, Generația 7000 vine cu dotări standard hightech, precum camera video rezistentă la temperaturi ridicate, care poate transmite imagini la calitate HD direct pe tableta sau smartphone-ul clienților, astfel că aceștia pot regla, în timp real, temperatura sau timpul de gătire. De asemenea, o altă funcție unică Miele este TasteControl, care împiedică gătirea excesivă a mâncării prin reducerea extrem de rapidă a temperaturii din interiorul cuptorului la finalul programului. Astfel, alimentele nu mai sunt gătite în căldura reziduală, ceea ce ar putea duce la uscarea lor.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!