Șeful Amazon, Jeff Bezos, nu vrea să rămână mai prejos decât Elon Musk, fondatorul Tesla, când vine vorba de proiecte SF. Planul lui Bezos implică roboții pentru a realiza un oraș pe Lună.

Credit foto: © Rfischia | Dreamstime.com – Earth seen from the moon

Deja cei doi miliardari au reușit o chestie foarte importantă: zborul spațial a devenit de zeci de ori mai accesibil ca preț. Inițiativele lor și concursurile pe care le-au sponsorizat au făcut ca turismul spațial să devină o realitate, iar planurile de a merge pe Lună și pe Marte nu mai par acum atât de costisitoare. Pe vremea când exista doar NASA și agenția spațială rusă, costul unui astfel de proiect era de zeci de milioane de dolari.

Știm deja avantajele unei baze permanente pe Lună. Nu doar că vom avea posibilitatea de căuta minereuri pe-acolo, dar o potențială bază spațială ar putea lansa rachete cu costuri mult mai mici. Iar roboții permit realizarea construcțiilor fără riscuri pentru oameni, care ar putea veni apoi la final, pentru a inspecta totul. De altfel există și un proiect european de acest gen.

Jeff Bezos ar vrea de fapt un contract cu baza de pe Lună prin care Amazon să facă livrări celor stabiliți pe acel oraș. Dar pînă să ajungă acolo, ar fi nevoie să pună umărul la realizarea acestui proiect. Pînă atunci, Blue Origin, agenția spațială finanțată de Bezos, va face de anul viitor zboruri turistice în spațiu, dar și misiuni de cercetare. De asemenea lucrează la noile rachete Glenn, care vor fi capabile de zbor spre Lună. Dar acum sunt în faza de producție și testare. Racheta va fi totuși gata abia în 2020, mai avem de așteptat.

Avansul tehnologic va susține explorarea și exploatarea mai bună a Sistemului Solar, spune Bezos. Roboții vor deveni autonomi și nu va mai fi nevoie de echipe de specialiști care să-i coordoneze de la sol. Vor putea explora singuri și vor ocoli obstacolele, vor transmite informațiile și vor merge mai departe.