Sony a lansat azi smartphone-ul Xperia 5 V, echipat cu un senzor foto de ultimă generație Exmor T. Un dispozitiv „point and shoot” perfect pentru pasionații de fotografie. Acesta oferă o gamă largă de funcții de fotografiere, precum randare avansată pentru portrete cu efect bokeh folosind inteligența artificială, precum și o serie de moduri presetate de culoare, care le permit utilizatorilor să creeze pentru imaginile lor orice stare sau atmosferă își doresc. Xperia 5 V păstrează experiențele audio și video premium, are difuzoarele stereo frontale și tehnologii avansate de vizualizare. Nu sunt prea multe schimbări față de Xperia 5 IV.

Sony Xperia 5 V

Detalii tehnice Xperia 5 V

Ecran: 6.1 inch, OLED, 2520×1080 px, 120Hz, HDR BT.2020, Gorilla Glass Victus 2
Procesor: Snapdragon 8 Gen 2 (4 nm)
GPU: Adreno 740
Memorie: 8 GB RAM
Stocare: 128 / 256 GB + MicroSD
Camere foto: 48 + 12 megapixeli (zoom optic 3.5x-5.2x)
Selfie: 12 megapixeli
Dimensiuni: 165 x 71 x 8.3 mm
Greutate: 187 g
Baterie: 5000 mAh, 30W și încărcare wireless
OS: Android 13
Tehnologii: Wi-Fi 7, Bluetooth 5.3, USB Type-C 3.2, 3.5mm jack, NFC, IP65/IP68
Preț: 4.699 lei

Lansarea Xperia 5 V

Camera lui Xperia 5 V integrează cea mai recentă tehnologie dedicată senzorilor foto, Exmor T pentru telefoane mobile. Dincolo de faptul că poate capta portrete cu detalii extrem de realiste, acum este posibilă realizarea unei selecții dintr-o gamă de moduri de culoare presetate reunite sub funcția „Creative Look”, în așa fel încât utilizatorii să poată potrivi diferitele culori și tonuri cu scena pe care o fotografiază, fără post-procesare. Mai mult, modul bokeh a fost mult îmbunătățit comparativ cu modelul anterior, folosind tehnologia pe bază de AI pentru a oferi o calitate a imaginilor de tip portret mai apropiată de cea obținută utilizând camerele foto cu obiective interschimbabile.

Camera duală de pe spate le permite utilizatorilor să se bucure de o experiență de fotografiere pe trei distanțe focale diferite – 16mm, 24mm și 48mm. Distanța focală 48mm este echivalentă cu un zoom optic 2x, în așa fel încât subiecții din imagine pot fi imortalizați la o dimensiune mai mare, fără ca utilizatorii să se îngrijoreze cu privire la deteriorarea calității imaginii.

Noua aplicație „Video Creator” are o funcție automată de editare care le permite utilizatorilor să creeze cu ușurință clipuri video. Odată ce au decis care va fi lungimea clipului, aceștia trebuie doar să selecteze imaginile sau clipurile, alături de muzica pe care vor s-o folosească, iar Video Creator se va ocupa de partea mai complicată a procesului, în așa fel încât fișierul final să fie gata în aproximativ un minut. Chiar și pentru cei care nu au deloc experiență în editarea video, această aplicație oferă posibilitatea de a realiza foarte ușor clipuri originale, gata de distribuit în social media. De asemenea, aceștia pot seta manual funcțiile favorite, precum ajustarea clipurilor sau procesarea pe baza aspectului creativ pe care și-l doresc.

Xperia 5 V integrează și un microfon dedicat pentru înregistrarea vocii. Chiar și la înregistrarea video într-un mediu aglomerat unde se aud și alte voci sau sunete ambientale, vocea persoanei înregistrate este prioritară și poată fi captată clar.

Hardware Xperia 5 V

Xperia 5 V le permite utilizatorilor să se bucure de sunet puternic și video de calitate. În plus față de noul amplificator cu bass profund, puternic, telefonul are un display OLED care oferă o vizibilitate mare chiar și atunci când afară este foarte lumină. Astfel, utilizatorii se pot lăsa învăluiți de conținutul preferat în timp ce se bucură de clipuri live, streaming sau video înregistrat și publicat în social media sau de emisiunile lor favorite, totul cu imagini frumoase, datorită motorului de procesare X1 pentru telefoanele mobile inspirat de cel implementat pe modelele de televizoare Sony BRAVIA. Ar trebui să reziste mai mult de 24 de ore cu o singură încărcare. Sony aduce și filme pe telefon, Bravia Core pentru Xperia aduce o selecție de sute de producții dintre cele mai noi și filme blockbuster clasice, disponibile la o calitate înaltă.

Pentru a susține o experiență imersivă la vizualizarea clipurilor video sau serialelor favorite fără grija de a rămâne fără baterie, capacitatea mare de 5.000mAh se asigură că telefonul rămâne încărcat pentru mai mult timp, comparativ cu dispozitivele similare. Cu tehnologia sa unică de economisire a bateriei, consumul de energie este redus cu aproximativ 20% comparativ cu modelul anterior3. Acest lucru se traduce în faptul că, indiferent dacă folosesc telefonul în mod activ întreaga zi, bateria va rămâne la un nivel de 50% sau chiar mai ridicat1. Telefonul suportă încărcare wireless și încărcare rapidă (până la 50% în 30 de minute) și, în plus, tehnologia unică Xperia de optimizare a procesului de încărcare previne deteriorarea bateriei, în așa fel încât după trei ani de utilizare capacitatea maximă se menține la 80% sau mai mult.

Din punctul de vedere al performanței, platforma mobilă Snapdragon 8 Gen 24 este mai rapidă și mai eficientă pentru multi-tasking, în așa fel încât utilizatorii pot face tot ce își doresc, fără compromisuri. În plus, dimensiunea structurii de difuzie a căldurii a crescut cu 40% comparativ cu modelul anterior3, reprezentând o măsură foarte eficientă de disipare a căldurii care, în același timp, a îmbunătățit consumul de putere al procesorului. Noul procesor, managementul termic îmbunătățit și o creștere de 40% în ceea ce privește structura de difuzie a căldurii ajută Xperia 5 V să rămână rece în timpul utilizării intense, în așa fel încât utilizatorii să se poată bucura de toată această putere la maximum.

Xperia 5 V va fi disponibil pentru achiziție începând din luna Octombrie la un preț aproximativ de 4.700 RON. Sper să ajungă la review.