Shpero BB-8, versiunea comercială a robotului din Star Wars, este deja în magazin . Știu că în general la expoziții nu sunt noutăți interesante, iar bloggerii invitați de un brand sau altul nu au timp să scrie decât despre acea companie și produsele sale. De-asta încerc să vă arăt că nu este așa, că sunt noutăți interesante la IFA Berlin și că vizita merită fiecare euro cheltuit.
Sphero BB8 din Star Wars
Sphero este o companie care produce diverse jucării autonome care sunt controlate cu telefonul sau tableta. Am nimerit printre miile de standuri și al lor, datorită bannerului mare cu Star Wars. Compania face roboțelul BB8 sub licență Disney. Android-ul costă 149 de euro, este autonom și depășește orice obstacole fără să se împiedice.
Androidul BB-8 a apărut în trailerul pentru următorul film Star Wars: The Force Awakens și este primul roboțel sferic, care nu se împiedică precum R2D2, C3PO sau ceilalți droizi.
Robotul din film este manipulat de păpușari profesioniști în momentul filmării și este îmbunătățit cu ajutorul efectelor speciale pe calculator. Pe mine m-a surprins cât de micuț este, din filme și imagini părea mai mare, inclusiv pe site-urile tech pe care a mai apărut. El este de fapt cât o palmă, poate chiar mai mic.
BB-8 este și el controlat din aplicație și are un senzor giroscopic care permite mișcarea în orice direcție. Recunoaște obstacolele și le evită, capul robotului este prins cu magnet și este detașabil, iar bateria lui se încarcă prin inducție pe un suport special. Nu are autonomie foarte mare, dar e distractiv.
Are o aplicație care merge pe Android și iOS și poate fi controlat, poate scoate sunete din Star Wars și diverse alte efecte.