Asus Zenfone 5 Max a ieșit la iveală în certificările oficiale, scrie Cosmin în Phone Arena. Anul trecut, taiwanezii au avut probleme cu Zenfone 4 care a venit destul de târziu (la mine nu a ajuns încă la teste). Dar anul ăsta poate le lansează mai devreme și se pot aștepta la vânzări bune.

Noua serie de terminale smartphone Asus Zenfone 5 ar urma să fie lansată cel târziu în martie, cel puțin așa a declarat managerul companiei, Jerry Shen. Asus Zenfone 5 Max este modelul care continuă seria cu baterie mare. Deși Cosmin spune că Zenfone 5 ar putea fi lansat la Mobile World Congress 2018, Asus nu au avut evenimente de lansare la târg pînă acum. În general au prezentat produsele existente deja. Însă Asus a participat la evenimentele de la Barcelona și au și anul acesta stand oficial. Așa că am să trec pe-acolo să vedem ce noutăți au pe 26 februarie.

Certificarea primită de Asus Zenfone 5 Max nu oferă detalii clare privind specificațiile acestui model. Are sistemul de operare Android 8.0 Oreo, ceea ce sigur este un lucru bun, alții au lansat în 2018 telefoane cu Android 7. Modelul de anul trecut, Zenfone 4 Max a fost lansat în septembrie 2017, are ecran HD de 5.5 inch, procesor Snapdragon 430, 3GB de RAM și 32GB de stocare internă. Avea cameră foto duală de 13 megapixeli și o cameră foto frontală de 8 megapixeli. Bateria integrată era de 5.000 mAh și de asemenea putea fi folosit pentru a reîncărca alt telefon pe care îl foloseai. Foarte util ca second-phone pentru cei care călătoresc mult.

Se speră că anul acesta modelele Zenfone 5 Max vor aduce noul procesor Snapdragon 435 sau o variantă mai performantă. Dar un procesor performant consumă din energie și scade autonomia, de aceea merg strict pe varianta economică. Prețul Zenfone 4 Max era de circa 300 de euro și este de așteptat să vedem un nivel similar și pentru noul dispozitiv. Apropo, dacă vă pasionează telefoanele cu baterii mari, ar trebui să aflați despre ăsta