Google a renunțat la proiectul pilot din Puerto Rico privind telefonul modular al cărui concept a fost dezvoltat de Modu și adaptat de Google pentru Android. Eu am întâlnit Project Ara la Mobile World Congress, la standul Yezz. Din păcate lansarea nu va mai avea loc anul acesta, iar testarea conceptului va avea loc abia în 2016.
Telefonul Lego cum a fost botezat era pregătit împreună cu mai mulți parteneri, printre care și Yezz, un brand prezent pe piața locală.
Noul proiect-pilot va fi tot în Statele Unite, dar în altă regiune, dacă informațiile sunt corecte.
Oficialii Google nu spun dacă s-au lovit de o problemă software sau de una hardware. Ei recunosc că au întârziat cu lansarea, iar acum termenul a fost amânat pentru anul viitor.
Project Ara este un pic în contra curentului dacă ne uităm la zona smartphone tradițională. Producătorii fac vârfuri de gamă subțirele și sensibile, care necesită schimbarea după un an sau doi. Google ar vrea un smartphone modular, la care poți schimba doar un procesor, doar cardul de stocare, doar camera foto atunci când apare ceva nou. Ar fi practic un hit pentru cei care sunt atenți la buget și ar duce la vânzări de componente pe viitor, așa cum se întâmplă cu zona de desktopuri, mai ales pe segmentul de gaming.