HTC ar putea face în 2016 ambele modele Nexus pentru Google, cu următoarea versiune de Android. HTC a fost primul partener Google pentru platforma Android. Apoi gigantul online a colaborat cu Samsung, cu LG, Motorola și Huawei, dar acum zvonurile zic că HTC va face ambele modele.

 

HTC-concept

Deja fotografia de mai sus circulă pe   bloguri sub diverse nume, ca următorul flagship HTC. Pare linia de design One A9? Oricum, lansarea va fi în toamnă, lucru confirmat din mai multe surse. Poate că vor adapta, ca și LG, modelul lor de vârf pentru a deveni Nexus 2016. Sau poate vor face ceva complet diferit.

Apropo, am citit știrea pe Mobzine, un blog care merită urmărit.

Zvonul privind acordul dintre Google și HTC vine tocmai din China, de unde și două teorii. Fie a fost aflat din interior, de cei din fabrică de exemplu, care mai câștigă și ei un ban (și prestigiu) furnizând informații pe sub mână. Știți cum e, dacă telefonul este real, planurile există deja, se fac componentele, se pun cap la cap, iar  pînă la toamnă vor realiza prima serie de terminale Nexus. Pe de altă parte, după ce Huawei a făcut primul său Nexus în 2015, sunt convins că alți jucători ar fi vrut să repete isprava. Poate chiar Xiaomi, care are un manager venit de la Google. Dar oamenii de la Google le-au răspuns, probabil, off-the-record, că nu se poate că anul ăsta pentru că le va face HTC. Oricum, informația circulă, este preluată peste tot. Vom vedea poate dezmințiri, oricum, noile terminale Nexus se lansează târziu, după ce  noul Android este testat, verificat și super-verificat.

Vestea ar fi bună pentru HTC, care în ciuda vânzărilor bune cu modelul One A9 (copia de iPhone) au încheiat anul tot cu probleme financiare mari. Poate că următorul flagship, dacă există, va relansa vânzările, va readuce atenția asupra companiei. Sau poate se adaptează noilor tendințe și vor lansa terminale mai ieftine, precum fac jucătorii mari din China, care au crescut la nivel global.

Revin pe tema asta, cum aflu ceva nou.