Huawei Mate X2, următorul model de telefon pliabil al companiei chineze, are lansarea pe 22 februarie 2021. Exact ca pe vremuri, când mergeam la Mobile World. Invitația arată și un design schimbat fundamental față de Mate X. Acum pliabilul are ecran la interior, precum Galaxy Fold.
Lansrea Huawei Mate X2
Cursa pliabilelor dintre Samsung și Huawei continuă și în 2021. Asta în ciuda problemelor pe care le au cei de la Huawei. După Fold și Mate X, cele două companii au reușit anul trecut să lanseze Huawei Mate Xs, versiunea îmbunătățit, dar tot cu ecran pe afară, precum și Galaxy Z Fold 2.
Anul acesta primul care apare pe radar a fost Galaxy Z Fold 3, dar acesta nu are o dată clară de lansare. În schimb, Huawei a anunțat când va lansa Huawei Mate X2.
Invitația de presă arată și ecranul plasat la interior, dar și data de 22 februarie. Sper să primesc și eu invitația și să urmăresc evenimentul.
Ce știm despre Huawei Mate X2
Pe lângă invitație, care poate fi interpretabilă, nu avem alte detalii tehnice Mate X2. Totuși, este foarte plauzibil să credem că el va împărtăși din specificațiile Huawei Mate 40, exact ca și Huawei P50. Va avea procesorul HiSilicon Kirin 9000, construit pe 5 nanometri, dar care folosește arhitectura ARM Cortex-A77, în loc de cea nouă A78 utilizată la Snapdragon 888 / Exynos 2100. Același procesor care a fost folosit și la Mate 40.
Evenimentul de lansare Huawei Mate X2 este deocamdată rezervat pentru piața din China. Nu știm dacă va fi lansat global. Ecranul complet ar urma să aibă o diagonală de 8.01 inch (2.480×2.200 pixeli). Odată pliat, ecranul mic are diagonala de 6.45 inch (rezoluție 2.270×1.160 pixeli). Modelul are două camere selfie frontale într-un decupaj oval.
Huawei Mate X2 va veni cu patru camere foto pe spate, senzorul principal fiind de 50 de megapixeli. Camera ultra-wide este de 16 megapixeli, cea de zoom de 12 megapixeli și probabil un periscop cu senzor de 8 megapixeli. Integrează o baterie de 4.400 mAh, cu încărcarea rapidă de 66W pe fir.
Prețul acestui model ar putea urca spre 2.000 de dolari la momentul lansării. Mai multe detalii vom afla pe 22 februarie după evenimentul de lansare.
Sunt tare curios de noul design !!!
 
Deocamdată e doar teasing, dar o să apară curând „pe surse”.