Huawei P30, terminalul de top al companiei chineze și principalul competitor al Samsung S10 și iPhone XS, va avea lansarea la Paris, abia în luna martie, conform celor mai recente zvonuri.


Dați un play la video și vă aștept pe canalul meu să povestim despre telefoane!

Detalii tehnice posibile

Ecran: 6.0 inch
Procesor: Kirin 980
RAM: 6/8/12GB RAM
GPU: Mali-G76
Stocare: 128 / 512GB / 1TB
Camere foto: 48 /20 / 5 megapixeli
Camera selfie: 24 de megapixeli
OS: Android 9 Pie
Interfața: EMUI 9.0
Baterie: 4.000 mAh
Preț: 900-1250 de euro

Versiunile P30

Ca de obicei, Huawei P30 Pro ar putea fi telefonul foto al anului, cum P20 Pro a fost anul trecut. El va avea camera foto triplă pe spate și tot el va avea bateria mare de 4.000 mAh. Va avea probabil o variantă premium, care va include 12GB de RAM și 1TB de stocare internă, exact cum are Samsung la modelul de top.

Modelul cel mai accesibil va fi Huawei P30, care va avea probabil cameră foto duală pe spate. Nu cred că P30 va veni direct în România, ci probabil vor aduce P30 Pro așa cum s-a întâmplat și cu Mate și cu P20 anul trecut. Probabil P30 va costa circa 900 de euro, fiind model mai accesibil, iar modelul Pro spre 1.000 de euro.

Sunt convins că vom vedea de asemenea Huawei P30 Lite, dar el nu are eveniment de lansare și nu beneficiază de promoțiile obișnuite. El este un model ieftin care se va vinde pentru că este bine dotat. Va avea același ecran, dar pe tehnologie LCD, iar modelele de top trec la OLED (sau AMOLED ca la Mate). Probabil P30 Lite va fi deja în magazine în martie înainte să vină noul model de top. Pare să aibe și el 3 camere, dar una este senzor de adâncime de câmp, are Kirin 710 precum Mate 20 Lite, are baterie mare, tot ce trebuie.

De asemenea, cred că vom vedea un nou model din seria Porsche Design, telefoane Huawei foarte scumpe datorită implicării echipei de design Porsche. Pentru fanii cei mai mari ai companiei, telefoane care au fost foarte scumpe în mod tradițional.

Eu personal mă aștept ca P30 Pro să aibă trei camere și nu patru, iar procesorul să fie Kirin 980. Dar este posibil să fie reală și varianta cu 4 camere, sper însă să le aranjeze cât mai bine și mai util pe spate, nu puse la grămadă cum am văzut în diverse proiecții realizate în CAD.

Lansarea Huawei P30

Divizia din Polonia a producătorului chinez Huawei a dezvăluit din greşeală detalii despre lansarea noii generaţii de smartphone-uri P30. Comunicatul de presă menţionează faptul că seria de dispozitive P30 va fi lansată la sfârşitul lunii martie, în cadrul unui eveniment care va avea loc la Paris. Această veste confirmă faptul că Huawei nu va prezenta P30 în cadrul Mobile World Congress 2019. Compania va ţine un eveniment de prezentare cu ocazia târgului de tehnologie din Barcelona, însă se pare că accentul va cădea pe tehnologii 5G, pe laptop-uri şi tablete (la fel ca anul trecut).

Personal, nu cred că fanii companiei vor fi influențați de acuzațiile aduse Huawei. Și alea se referă oficial mai mult la echipamentele de rețea 5G și nu au legătură cu telefoanele, dar discuția este oricum foarte lungă.

Oricum, urmăresc lansarea, o să vă scriu de la MWC Barcelona despre lansările Huawei și ne auzim curând cu detalii suplimentare.