iPhone 5S a fost lansat oficial aseară și vreau să vă scriu acum gâteva gânduri, după ce am actualizat și articolul despre 5C. Terminalul este unul interesant mai ales datorită noului procesor mai puternic și a acceleratorului grafic demn de cele mai puternice jocuri video. Camera foto are un senzor de dimensiuni mai mari. Pe de altă parte are același ecran de 4 inch, cu aceleași caracteristici. Sincer, cred că n-au vrut să vadă articolele că “urmează trendul lansat de Samsung”, altă explicație nu am. Logic și practic, telefoanele cu ecran de 5 inch sunt excelente. Și au bateria mai mare. Da, nu poți ajunge cu degetul mare peste tot. Nu poți conduce cu o mână și butona cu altă mână, ca aici. Dar ca imagine, citit, browsing, poze, filme, este net superior.
iPhone 5S
Apple avea nevoie de un nou terminal pentru a relansa vânzările. Fanii Apple aveau nevoie de o nouă jucărie, despre care să spună că este mult mai tare decât terminalele Android. Dar ce a lansat Apple? Aproape nimic nou… iPhone 5S are un procesor nou și cam atât.
iPhone 5S este într-adevăr, primul smartphone cu procesor pe 64 de biți și face un pas înainte la acest capitol. Cred că va fi un pas înainte și abia aștept să vedem ARM-urile și procesoarele Intel pe 64 de biți. În termenii de marketing ai Apple, procesorul A7 este “twice as fast” ca A6. Practic, abia aștept să vedem testele benchmark.
Nu au detaliat noul GPU, dar este și el mai performant. Conform dezvoltatorului Infinity Blade 4 – joc video care a fost prezentat aseară pe scenă – procesorul grafic al 5S rulează jocurile de cinci ori mai rapid ca iPhone 5. Este compatibil cu OpenGL ES 3.0 – un standard din august 2013, care oferă efecte grafice mai avansate.
Camera foto este interesantă. Senzorul cu 15% mai mare ar trebui să aducă fotografii mult mai bune. Elemente optice avansate și cristal, apertură f/2.2 în loc de 2.4. Blițul dual-LED ar trebui să rezolve mai bine cadrele de noapte/interior, iar rafala de zece cadre pe secundă este uimitoare pentru un telefon. Filmarea 720p cu 120 de cadre pe secundă va permite realizarea de filme slow-mption.
Nici bateria nouă nu a fost prezentată oficial. Știm doar că ea are autonomie 250 de ore în loc de 225 de ore la iPhone 5 în stand-by și 10 ore în convorbire în loc de 8 ore la iPhone 5. Practic vom vedea la teste… sper să fie măcar cu puțin peste cea de anul trecut.
Prețul va fi iar mare. Ofertele sunt pentru abonamente noi pe 2 ani, sincer, cred că vor fi puțini clienți cu abonamente. Fără abonament vorbim de 650 de dolari pentru versiunea 16GB, 750 de dolari 32Gb și 850 de dolari versiunea 64GB. Dacă adăugăm taxele și adaosurile de la noi, cred că vom vedea iPhone 5S de 64GB la un preț mult peste 3800 de lei, mai degrabă spre 4800 de lei. Nu e nicio noutate, iPhone 5 se vinde azi la 4.239 lei fără abonament. Este uimitor că cineva își poate cumpăra așa ceva. Și totuși Apple vinde.
Interesant de urmărit va fi noul senzor de mișcare, M7, care colectează și analizează datele de la senzorii de mișcare, GPS și altele asemenea, pentru a înregistra antrenamentele, plimbările și alte activități “sportive”. Nu șiu câți utilizatori vor fi interesați de asta, dar e totuși o chestie notabilă.
Senzorul cu cititor de amprente este interesant, high-tech, dar arată urît pe butonul Home. De altfel iOS 7 arată urît, mai colorat și mai dezorganizat decât Android sau Windows Phone. Este o întreagă dezbatere chiar în rândul fanilor Apple dacă iOS 7 este bun sau rău.
iPhone 5S cu carcasa aurie chiar nu este un terminal “pentru cocalari” cum au scris mulți deștepți zilele astea. Este o culoare mai degrabă diluată, corect este “champagne”, un auriu foarte ok. E drept că arată mult mai bine cel argintiu cu negru. Dar asta ține de preferințe.
Dezamăgirea cea mai mare este legată de ecran, tot 4 inch și măcar nu l-au făcut Full HD sau AMOLED sau altă tehnologie… aici au mers pe reducerea costurilor pentru ei.
iPhone 5S va fi lansat la noi în octombrie. Abia aștept să vedem ce și cum. Prețuri în România, teste benchmark, detalii despre baterie, fotografii reale. Cele de la prezentare erau “ajutate” să arate bine…
Pe Emag, iPhone 5 32 GB e 3500 lei 🙂
 
Păi da, vorbeam de cel de 64 GB 🙂 Ia caută-l
 
Nu am tinut niciodata un iPhone 5s in mana, dar am tinut un iphon 4 cu care m-am putin, si am avut niste impresii foarte placute, meniul este foarte usor de utilizat si principalele functii, ce nu imi place la iphonuri in general este textul c-am mic, poate din cauza diagonalei foarte mici.
 
5S a batut orice recorduri la vanzari, deci cu siguranta a fost un model bun. Am tinut un iPhone 5S in mana si nu il poti compara cu alt telefon, arata foarte bine si il simti excelent in mana, iar senzorul de amprenta e cireasa de pe tort 🙂