Land Rover crede că poate face cu succes un smartphone sub brand propriu. Deși există pe piață niște telefoane care folosesc brandul (foto), acum vor lucra cu un producător dedicat să realizeze ceva “special”.
Evident, smartphone-ul Land Rover va fi acompaniat de o serie de accesorii dedicate, din care am văzut doar niște boxe stereo, dar ideea este acceași. Rezistență, design specific brandului. Land Rover sunt deținuți acum de grupul indian Tata, probabil că ideile și vânzările vor fi concentrate pe piața din India, destul de mare de altfel.
Inginerii vor lucra de asemenea la aplicații mobile sub brandul Land Rover care vor fi apoi încărcate pe telefonul minune. Nu știu care ar mai fi rostul astăzi, dar este adevărat că, producătorii de telefoane sunt în pană de idei și ar face orice să mai vândă niște produse. Așa că, de ce nu o alianță cu producătorii auto.
Așa au făcut și cu laptopurile, pînă când au transformat brandul Ferrari și Lamborghini în jucării pe copii și vânzările s-au dus în cap. Iar așa se va întâmpla și la telefoane, pentru că piața este saturată, oamenii cumpără din obișnuință chestii noi, dar nu e mult pînă se vor prinde că, de banii ăia mai bine merg într-un city-break decât să treacă la noul model de smartphone. Pînă atunci însă, toate companiile lansează noi modele, chiar dacă nu aduc nimic nou.
Smartphone-ul Land Rover va fi rezistent, o nișă care merge bine, oamenii simt nevoia de telefon rezistent, dar vânzările reale sunt foarte mici, pentru că în același timp lumea urăște terminalele mari și greoaie. Iar pentru a fi rezistent, ai nevoie să fie mare și cauciucat. Să vedem cum se va rezolva problema asta în timp.