Lenovo Legion, divizia de gaming a companiei chineze, a anunțat oficial pe site-ul de socializare Weibo că va lansa un smartphone de gaming. Decoamdată știm doar că va avea Qualcomm Snapdragon 865, procesorul de top din 2020 și spun că au obținut în Antutu peste 600.000 de puncte.
Nu avem o dată clară de lansare pentru telefonul Lenovo Legion, dar cu siguranță urmăresc situația și vedem ce se întâmplă. De-a lungul timpului, compania chineză a avut multe reușite, a fost prima companie care să preia un gigant american: au cumpărat divizia de PC-uri a IBM. Apoi au reușit să cumpere divizia de telefoane Motorola de la Google. De fiecare dată au lansat produse deosebite, cu dotări tehnice bune și prețuri bune. Iar brandul Legion nu are nevoie de nicio prezentare, sistemele de gaming și laptopurile sunt foarte căutate.
Segmentul de smartphone gaming este încă relativ limitat. Razer Phone a fost primul telefon dezvoltat pentru jocuri, apoi au venit rapid Asus cu ROG Phone și ZTE au lansat Nubia Red Magic, apoi Xiaomi a investit în BlackShark, care au și ei modele bune. Era timpul pentru Lenovo să intre pe zona asta cu un smatphone Legion. Nu știu de ce Acer nu au făcut încă un telefon Nitro, dar sper să devină și el realitate.
Nu avem detalii tehnice sau prețul pentru telefonul Lenovo Legion. În afară de Qualcomm Snapdragon 865 și de un eventual scor de 600.000 de puncte Antutu nu avem decât o informație că va avea un sistem de răcire special.
Deocamdată este doar o perioadă de teasing, dar informațiile au fost postate pe pagina oficială Lenovo de pe Weibo (un soi de Facebook chinezesc).
Cel mai mare scor la ora actuală, recordul Antutu, este deținut de Xiaomi Black Shark 3, care pare să fie tot mai aproape de lansarea oficială. A reușit un scor record, 620.952 puncte. Deocamdată alt model cu Snapdragon 865 care a fost testat în Antutu, Xiaomi Mi 10, a scos spre 585.000 de puncte. Deci diferență mare, dată probabil de overclocking și răcire specială.
Probabil va avea un display dedicat jocurilor, cu rată de refresh mare, 90Hz sau 120Hz. De asemenea pariez pe o baterie de mare capacitate ca să poată ține pasul toată ziua. Urmează să vedem, dar mă aștept să fie un flagship interesant. Desigur, probabil va avea un preț destul de mare.