Fanii LG așteaptă noi detalii despre LG G6 și deocamdată avem ceva informații despre viitorul model, dar absolut nimic despre accesoriile suplimentare. Este posibil oare ca LG G6 să vină fără accesorii?

LG G5 este în continuare un super-smartphone, dar diferența au făcut-o tocmai modulele suplimentare. Dacă LG renunță la numai un an după ce au adoptat trendul modular, este clar că acesta nu a avut succes aproape deloc. Dar să vedem ce informații avem despre LG G6.

Zvonuri despre LG G6

Cea mai importantă informație, preluată peste tot, este că LG G6 va fi rezistent la apă, un lucru tot mai des căutat de utilizatori. Modelele de top de la Samsung și Apple rezistă la apă, deci este un adevărat standard acum. Acest lucru nu va mai permite mobilitatea bateriei, ea va rămâne sigilată în carcasă… De-asta cred că renunță și la module, pentru că ele se conectau prin zona aia cumva. Dar, pe de altă parte, este posibil ca zona de conectare să fie protejată cumva și să se mențină măcar temporar trendul cu modulele. Nu știu ce să zic, vedem în primăvara lui 2017.

LG G6 va păstra mufa de căști clasică, 3.5 mm jack. Exact cu Apple a făcut mare show din faptul că scoate această mufă, mulți producători vor face un atuu din asta, ei păstrează mufa, deci nu trebuie să mai investești în adaptoare. Folosind iPhone 7 acum vă pot spune clar că nu este o problemă atât de mare, dar uneori este enervant. Iar adaptorul de căști fiind mic, l-am rătăcit deja pe undeva. Deci este și nu este o problemă, depinde cât de pasionat de muzică ești sau câtă nevoie de handsfree ai.

LG G6 este unul dintre terminalele care se lansează la Mobile World Congress 2017, iar eu o să fiu acolo, ca de obicei, să vă povestesc despre cele mai noi modele smartphone. Conform zvonurilor, tehnologia waterproof de la LG va fi peste ceea ce oferă Samsung la Galaxy S7 și S7 Edge, deci este ceva de bine.

De asemenea, se spune că LG G6 va avea tehnologie de încărcare wireless, un atuu pe care momentan îl au puține telefoane, dar care devine și el tot mai popular.

Deocamdată astea sunt noutățile despre LG G6, mai vedem ce informații apar pe parcurs.