OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition va fi lansată oficial pe 17 noiembrie, la preț de 529 euro. Doar pe site-ul producătorului.

One Plus Nord 2 x PAC-MAN Edition

Ediție Pac-Man

Este de fapt același OnePlus Nord 2, dar acum cu elemente care amintesc de jocul copilăriei noastre. Eu am prins toate minunile, am jucat prima dată Pong pe un televizor modificat alb-negru. Apoi jocuri mai avansate pe CIP 03. Apoi a venit vremea PAC-Man.

Această ediție specială este realizată în colaborare cu BANDAI NAMCO Europe S.A.S. OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition le oferă utilizatorilor o experiență complet personalizată, cu jocuri distractive, provocări și conținut exclusiv PAC-MAN.

ads

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition reimaginează designul OnePlus Nord 2 cu un capac cu strat dublu pe partea din spate, care evidențiază estetica de design a ambelor branduri. Prin stratul exterior, designul OnePlus bazat pe simplitate și eleganță este combinat cu elemente PAC-MAN, precum clasicele PAC-DOTS și personajul PAC-MAN. Stratul interior prezintă un design fosforescent lucios care strălucește în întuneric și dezvăluie un labirint neon, inspirat din jocul PAC-MAN. De asemenea, elementele OnePlus și Nord sunt integrate în labirint.

Slider-ul pentru alerte al OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition are aceeași culoare albastră ca fantomele vulnerabile din PAC-MAN, vizibile atunci când jucătorul mănâncă un POWER PELLET.

OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition vine cu un suport pentru telefon PAC-MAN DIY, cu personaje populare din clasicul joc arcade. Designul suportului este inspirat de celebrele scări Penrose și simbolizează bucla de joc emblematică a lui PAC-MAN.

OxygenOS gamified

OxygenOS primește o schimbare retro pentru OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition, începând cu icoanele care au fost redesenate cu o estetică pixelată, inspirată de jocurile video lo-fi.

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition vine și cu imagini de fundal statice și dinamice personalizate, care ilustrează diferite etape ale călătoriei lui PAC-MAN în universul OnePlus. Ca un tribut adus jocului PAC-MAN, utilizatorii vor trebui să completeze o serie de provocări pe smartphone pentru a debloca mai multe imagini de fundal ascunse.

Alte tipuri de conținut PAC-MAN de pe dispozitiv includ un filtru personalizat pentru cameră, animații personalizate și jocul PAC-MAN 256 preinstalat, astfel că utilizatorii pot începe imediat să țintească scoruri mari, să ronțăie peleți în joc și să se ferească de fantome.

Nu în ultimul rând, dispozitivul mai beneficiază de o mulțime de conținut PAC-MAN care poate fi deblocat, cum ar fi tonuri de apel, stickere foto și multe altele. Toate acestea pot fi deblocate completând provocările pe OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition.

Tot ceea ce utilizatorii iubesc la Nord 2

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition vine cu același hardware puternic al camerei, baterie de 4.500 mAh cu Warp Charge 65 și oferă aceeași performanță rapidă și fluidă precum versiunea standard a OnePlus Nord 2.

Pe partea din spate a dispozitivului se află o cameră triplă AI de 50 MP, cu stabilizare optică a imaginii (OIS) și un senzor Sony IMX766 capabil să capteze cu 56% mai multă lumină decât primul model OnePlus Nord. Sistemul camerei funcționează în tandem cu software-ul asistat de AI, alimentat de chipsetul MediaTek Dimensity 1200-AI al smartphone-ului OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition. Combinația de hardware puternic și software inteligent permite implementarea unor funcții precum Nightscape Ultra, o versiune îmbunătățită a modului Nightscape de la OnePlus, care le permite utilizatorilor să facă fotografii mai bune și mai luminoase în condiții de slabă intensitate, de 1 lux.

Pe lângă funcțiile avansate ale camerei, chipsetul MediaTek Dimensity 1200-AI din interiorul OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition oferă o performanță CPU cu 65% mai bună și performanță GPU îmbunătățită cu 125% față de primul OnePlus Nord.

La fel ca seria flagship OnePlus 9, OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition are o baterie mare de 4500 mAh cu două celule, care poate fi încărcată de la 0 la 100% în doar 30 de minute datorită tehnologiei Warp Charge 65.

De asemenea, OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition areun display Fluid AMOLED de 90 Hz, două sloturi pentru carduri SIM 5G și vine cu OxygenOS 11.3 preinstalat.

Preț și disponibilitate

OnePlus Nord 2 × PAC-MAN Edition va fi disponibil începând de marți, 17 noiembrie, ora 13:00, la prețul de 529€. O singură variantă a dispozitivului va fi vândută pe oneplus.com – cea cu 12GB RAM și 256GB spațiu de stocare.

OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition reafirmă angajamentul OnePlus de a oferi experiențe noi și de impact comunității noastre în continuă creștere. OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition vine cu toate caracteristicile incredibile pe care comunitatea noastră le-a îndrăgit la clasicul Nord 2, dar le oferă într-un pachet complet personalizat, care sărbătorește legendarul joc video PAC-MAN”, a declarat Pete Lau, fondatorul OnePlus.

Încă din 1980, PAC-MAN le-a adus bucurie jucătorilor din întreaga lume cu un gameplay foarte intuitiv, stilul artistic distinct și personalitatea plină de culoare. Suntem încântați să vedem cum OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition surprinde jovialitatea personajului legendar, prin intermediul hardware-ului și software-ului personalizat”, a declarat Aâdil Tayouga, EMEA Head of Licensing & Strategic Partnerships în cadrul BANDAI NAMCO Europe S.A.S.

Yutaka Fuse, Head of PAC-MAN & Global Business Section în cadrul BANDAI NAMCO Entertainment, a adăugat: “Suntem foarte încântați să vedem această colaborare cu OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition, unde designul și caracteristicile care reprezintă PAC-MAN sunt atât de bine integrate în lumea OnePlus Nord 2.”