Chinezii de la OnePlus ar putea sări peste modelul 4, trecând direct la modelul OnePlus 5, conform unor surse. Se știe că 4 este o cifră cu ghinion în unele zone ale Asiei, dar și faptul că au avut OnePlus 3 și apoi OnePlus 3T ar putea contribui la decizie.

Sursa foto: Android Headlines.

OnePlus au reușit să devină super-populari urmând rețeta Xiaomi: au lansat un telefon foarte dotat, concurent cu marile flagship-uri, dar la jumătate de preț. Având detalii tehnice bune, OnePlus a devenit rapid un hit, modelul 2 a atras atenția tututor, iar anul trecut 3 și 3T au fost foarte populare. Da, OnePlus 3T este și la ora asta o alegere foarte bună și are un preț foarte bun.

Compania chineză ar putea lansa un telefon OnePlus 4 la început de an și ar putea prezenta OnePlus 5 în a doua parte a anului, cu a făcut cu generația de anul trecut. Pe de altă parte, sunt foarte multe articole care toate menționează OnePlus 5 și nimic despre generația 4.

OnePlus 5

Presupunând că vor renunța la generația a patra, OnePlus 5 se anunță un model smartphone foarte interesant. Fiind poziționat printre cele mai performante modele, va avea cu siguranță procesorul de top, la ora actuală Qualcomm Snapdragon 835, probabil cu 6 sau 8 GB de RAM, de obicei au peste modelele flahship de la marile branduri. Chiar și 4GB sunt de ajuns, dar probabil 6GB va fi alegerea pentru acest model.

Cele mai recente zvonuri vorbesc despre ecran curbat pe margini, în genul Galaxy S8, iar recent apăruseră informații despre un display de 5.5 inch cu margini curbate realizat în China, este logic să presupunem că vor adopta așa ceva. În genul modelului Huawei care aduce ecranul edge, Mate 9 Pro. Este un ecran excelent și arată foarte bine. Ar fi o lovitură de imagine pentru OnePlus să aibă un astfel de ecran.

Imaginile care arată spatele telefonului prezintă o cameră foto duală – două lentile se văd, fără senzor de amprentă pe spate. Deși este mai ușor de folosit cel de pe spate, se pare că anul ăsta este abandonat pentru cel de pe ecranul principal.

Stocarea internă va fi de 64 sau 128 GB, nu e clară varianta de 256GB, oricum prețul ar fi cam mare pentru așa ceva. Dar dacă luăm în calcul că este un telefon comparabil cu Galaxy S8, probabil că vor urca și ei ușor prețul.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!