YotaPhone 2, telefonul rusesc cu două ecrane pe care eu vi l-am prezentat în februarie, de la Mobile World Congress, ajunge în magazinele din România. Prețul este mare, dar rezolvă multe din problemele pe care utilizatorii de smartphone-uri le au. Este un gadget unic în felul său.
Prețul anunțat pentru România este 699 euro.
YotaPhone 2
YotaPhone 2 combină sistemul de operare Android cu noutatea celor două ecrane touch, unul alb-negru cu tehnologie E-ink, unul AMOLED Full HD. Display-ul principal are diagonala de 5 inch, iar cel monocrom are 4,7 inch și este always-on, afișează informațiile dorite non-stop. Este perfect pentru cărți în format digital, pentru navigația prin oraș, pentru notificări sau altele asemenea. Folosind doar ecranul alb-negru autonomia terminalului este mult mai mare. De exemplu dacă mergeți pe munte, cu cortul sau în Deltă, hărțile pot fi folosite alb-negru timp de 5 zile fără să aveți nevoie de priză.
Terminalul are o greutate de 150 de grame, grosimea fiind de 8,9 milimetri. Sunt două versiuni de culoare, alb sau negru. Ambele display-uri sunt protejate prin geam Corning Gorilla Glass 3.
Funcții speciale
YotaEnergy – acest modul transferă automat toate funcțiile cheie, incluzând apeluri și texte, pe cel de-al doilea ecran atunci când bateria ajunge la 15%, oferind astfel posibilitatea de folosire a telefonului pentru încă în 8,5 ore.
YotaMirror – pe ecranul Always-On poate fi folosită orice aplicație pentru Android. Printre acestea se numără cele mai populare aplicații pentru cărți electronice (precum Amazon Kindle) până la aplicații de messaging (precum WhatsApp).
YotaSnap – utilizatorii pot transfera de pe ecranul din față pe ecranul al doilea orice tip de informație, precum o hartă, un cod QR de la un bilet de călătorie și pot avea acces la această informație chiar dacă bateria se consumă în totalitate.
YotaCover – permite personalizarea ecranului cu fotografii sau notificări și mascarea informațiilor afișate pe ecranul Always-On la o simplă atingere.
YotaPhone 2 folosește sistemul de operare Android KitKat 4.4.3 și un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 800, 2GB de memorie RAM, un spațiu intern de stocare de 32GB. Lista dotărilor este completată de o cameră foto principală de 8 megapixeli și una secundară de 2 megapixeli. Conectivitatea include 4G/LTE, WiFi și NFC.
YotaPhone 2 va fi comercializat pe piața din România pentru prima dată prin intermediul .