HTC are un eveniment pe 2 noiembrie la care va lansa telefoane noi, iar acum zvonurile vorbesc despre un HTC U11 Plus și un telefon Android One care se va numi HTC U11 Life.

Update: oficial despre HTC U11 Plus și separat despre HTC U11 Life.

HTC u11 plus

HTC U11 Plus

Se pare că este următorul flagship al companiei taiwaneze, probabil ultimul la care a lucrat echipa care se ocupă de Pixel înainte de a se muta la Google. Mie mi se pare că are și un aspect destul de apropiat de Pixel 2, iar dotările sunt foarte bune. Cred că singura problemă a acestui model va fi prețul.

Circulă zvonuri care includ două-trei tipuri de ecran pentru HTC U11 Plus, dar eu tind să cred varianta TechRadar. Ecranul trebuie să fie mai mare de 5.5 inch, deci 5,99 inch pare perfect. Va fi sigur un ecran 18:9, asta s-a auzit de la început, deci nu poate să aibă 2560×1440 (format 16:9), mai mult ca sigur va avea 2880×1440 pixeli. Dacă ar fi de 5.5 inch nu s-ar mai numi Plus oricum.

HTC tot nu adoptă ecranul cu margini curbate, despre care tot spune că nu este interesant, nici camera foto duală. Va avea pe spate o cameră de 12 megapixeli, iar cea frontalp este de 8 megapixeli. Procesorul mai mult ca sigur va fi Snapdragon 835, cu 6GB de RAM, pentru că trendul anului următor va aduce doar 6GB de RAM sau 8GB de RAM pentru modelele de top. Bateria ar putea fi mai mare decât cea de la U11, care era de 3.000 mAh. Fiind ecran mai mare, e logic să spunem că bateria va fi mai mare.

Pe lângă hardware și foto, HTC U11 Plus va veni cu Android 8.0 Oreo, va avea asistentul digital Alexa de la Amazon și va include senzorii pentru Edge Sense, interfața nouă prin care strângi telefonul ca să dai diverse comenzi.

HTC U11 Life

Alternativa ieftină, cred că este modelul cu ecran de 5.5 inch, dar probabil Full HD sau 720p, adică nivel mediu. Va avea procesorul Snapdragon 630, cu performanțe medii, va avea o baterie mai mare, unii zic spre 3.800 mAh, iar el va fi inclus în programul Android One, care oferă o platformă special creată pentru telefoane ieftine. Prețul HTC U11 Life este de vreo 400 de dolari.

Telefoanele HTC U11 Plus și HTC U11 Life nu vor avea mufă 3.5 mm jack, compania păstrează ideea cu adaptorul USB Type-C, cu căștile care se adaptează la auzul utilizatorului și furnizează astfel o experiență audio mai bună pentru acesta.

O să aflăm mai multe informații concrete pe măsură ce se apropie data de 2 noiembrie, iar atunci vedem la lansarea oficială care dintre zvonuri se confirmă și care nu. Ca de obicei, pe 2 noiembrie vom urmări evenimentul live pe blog.