După cum știți, ne-am întâlnit cu participanții la primul concurs pentru a testa tehnologia Philips Ambilight. La drum de seară, în Cotroceni la ceainăria Infinitea, camerele păreau prea mici pentru pasionații de tehnologie. Am văzut un super-film pe un super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Vă invit să urmăriți și voi filmul de mai jos și să vedeți „alături de invitați” cum s-au întâmplat lucrurile. Și pînă dezvăluim toate detaliile, vă invit să participați la un concurs special.
Vreau să le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au participat la eveniment (dar și celor care m-au anunțat că nu pot ajunge). Sper că a fost un eveniment reușit, chiar dacă știu că poate fi și mai bine. Și cu siguranță va fi mai bine data viitoare 🙂
Filmul a fost lung și nu atât de spectaculos pe cât speram, cu toate acestea a fost destul de interesant încât am rămas pînă la final și am găsit energia să mai stăm și după. Sper că v-a plăcut.
Despre Ambilight+Hue
Philips a îmbunătățit tehnologia Ambilight disponibilă de mulți ani pe televizoarele din gama de top. Noua tehnologie proiectează o lumină ambientală mai mare, mai agreabilă, pe laturile televizorului, extinzând virtual dimensiunile ecranului. Ambilight+Hue integrează efectele de iluminare inteligentă ale tehnologiei Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue.
Sistemul de iluminat inteligent poate fi controlat foarte uşor prin intermediul unei aplicaţii instalate pe o tabletă sau pe un smartphone. Combinaţia dintre cele două sisteme (Ambilight şi Philips Hue) extinde experienţa de vizionare în întreaga încăpere.
Și acum, concursul…
Concurs
Răspunde la întrebare pentru a cîștiga un sistem de lămpi Hue. Pentru a intra în concurs trebuie să răspundeți într-un comentariu postat aici, folosind NUMELE REAL și adresa de e-mail reală.
Întrebare:
Cum i-am surprins pe invitații mei la Experimentul Ambilight?
Cei care nu răspund la obiect sau nu introduc datele corect nu vor intra în cursa pentru premiu.
Rezultatul concursului va fi anunțat alături de prezentarea finală a tehnologiilor utilizate. Regulamentul concursului este aici. Concursul este deschis pînă pe 15 noiembrie, ora 20-00.
P.S. Puteți da share filmului pe Facebook însoțit de hashtag-urile #experimentulambilight #philipstvromania .
Subiectii au fost surprinsi cu un super-film pe un super-televizor Philips 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Din câte văd în video, participanții au fost impresionanți de un TV Philips Ultra HD cu diagonală mare, ce dispune de sistemele Ambilight + Hue și rulează The Dark Knight Rises.
Pentru ca filmul a inceput printr-o vizionare normala, la un moment dat am fost surprinsi atunci cand s-a activat prin telecomanda functia Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue, care a schimbat in foarte bine ambientul, in sensul ca totul a devenit cu mult mai odihnitor pentru ochi imaginea prelungindu-se incantator peste peretii incintuali.
Participanții au fost surprinși când a fost activat sistemul Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue. 🙂
Cel mai marcant a fost conștientizarea diferenței vizionării cu Ambilight și fără + vizionarea unui film pe un ecran de ultimă generațiie – super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare
Se pare că invitatii au fost impresionanți de un TV Philips Ultra HD cu diagonală mare , ce foloseste tehnologia Ambilight + Hue .
Participantii la evenimentul Philips au fost impresionati de Tv-ul Philips Ultra HD diagonala mare , ce dispune de sistemele Ambilight+ Hue
Raspunsul este:
PLACUT 🙂
Subiectii au fost surprinsi cu un super-film pe un super-televizor Philips 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Prin vizionarea unui super-film pe un super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Cei care au ajuns la eveniment au fost surprinși de tehnologia Ambilight cu becuri inteligente LED Hue de la Philips 🙂
Invitatii au fost surprinsi in momentul in care s-a folosit tehnologia Ambilight + Hue, pe un super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare,
Am fost surprinsi de Philips pe toata durata evenimentului atat prin dimensiunea si calitatea displayului, de tehnologia Amblight, cat si de integrarea cu sistemul de iluminare LED Philips Hue – un sistem de becuri cu adevarat destepte care, pe langa alte features, practic exinde „puterea” (sau „acoperirea”) ambilightului in toata incaperea.
Cel mai tare a fost sa aflam ca poti interactiona cu acest sistem prin aplicatia mobile „Ambilight+hue” si are o gramada de feature-uri interesante.
Invitatii au fost surprinsi prin vizionarea unui super-film pe un super-televizor Philips 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Cu un televizor UHD & Ambilight + Hue.
Surpriza a constat in atmosfera creata de un televizor 4K Ultra HD cu diagonala mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Pe mine m-a surprins atmosfera creată de tehnologia Ambilight pe un display 4K – a fost o experienţă plăcută şi relaxantă, iar integrarea cu becurile inteligente Philips Hue reprezintă un mare avantaj. De asemenea, ceaiul a fost foarte bun! 🙂
Cu televizorul 4K ultra HD & Ambilight + Hue.
Eu cred ca participantii au fost surprinsi de nivelul la care a ajuns tehnologia in ziua de azi. E de admirat faptul ca cei de la Philips incearca sa ofere telespectatorilor o experienta cat mai apropiata de realitate. Incepand cu claritatea imaginii, culori si sunet pana la tehnologia Ambilight.
P.S. M-ai facut sa-mi para rau ca n-am ajuns :))
Focusul companiei Philips TV este dezvoltarea permanenta a procesoarelor de imagine (pentru redarea celor mai vii culori) si a tehnologiei Ambilight (prezenta din 2007), iar participantii au primit ceea ce isi doreau: un spectacol „viu” cu lumina odihnitoare
Invitatii la Experimentul Ambilight au fost surprinsi de atmosfera creata de televizor Philips 4K (Ultra HD) dotat cu tehnologia Ambilight + Hue. Dupa cum zic cei prezenti, efectul de wow a fost mai puternic decat in cinema.
Participantii la eveniment au fost surprinsi de tehnologia Ambilight cu becuri inteligente LED Hue de la Philips, care completeaza experienta unui super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonala mare.
Fiind una dintre invitate cred ca sunt cel mai in masura sa descriu exact cum am fost placut impresinata. Tehnologia Ambilight a fost ceva wow, peste asteptari la fel si becurile HUE. O experienta grozava ( eu deja mi-am achizitionat un astfel de TV- e drept mai micut). Merita toti banii… Locatia a fost una cat se poate de primitoara..ne-am simtit exact ca aasa..nici ca se putea mai bine ..Multumim inca o data pentru aceasta super experienta
Intr-o piata saturata de televizoare de toate tipurile si dimensiunile e greu sa tii pasul insa Philips cred ca a reusit introducand ‘Ambilight’ la televizoarele lor. Este fascinant sa vezi cum din spatele televizorului lumina proiectata pe perete are aceeasi intensitate si aceleasi culori cu imaginea de pe display ; si becurile hue pot face acelasi lucru insa ai avantajul ca le poti aseza in orice colt al camerei doresti, le sincronizezi cu televizorul si ai ambilight in intreaga camera! Uimitor! Impresionant a fost si sunetul televizorului care convinge prin sunet clar cu bass puternic si sunet sourround virtual. Desigur aceste tehnologii costa si din pacate nu pot fi la indemana oricui insa inovatia creata merita luata in consideratie!
Am fost placut surprins de un televizor imens de la Philips cu tehnologia Ambilight cu ajutorul caruia am trait actiunea alaturi de Batman pe parcursul a 2 ore 🙂
la final ne-am minunat si de becurile cu LED „wireless” care pot fi controlate de pe Smartphone, putand sa le schimbi culoarea si intensitatea
combinatia Ambilight + Hue sigur te va lasa cu gura cascata!!!!
Invitatii au fost surprinsi de tehnologia Ambilight cu becuri inteligente LED Hue de la Philips, care completeaza experienta unui super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonala mare.
Prin atmosfera creată de tehnologia Ambilight + Hue pe un display 4K(Ultra HD)
Invitatii au fost surprinsi cu tehnologia Ambilight care proiectează o lumină ambientală mai mare pe laturile televizorului, extinzând virtual dimensiunile ecranului si de efectele de iluminare inteligentă ale tehnologiei Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue.
Cu televizorul Philips 4K (ultra HD) si Ambilight + Hue.
Participanții au fost surprinși de activarea sistemului Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue
Au fost surprinși de sistemul ambilight+hue
Am vazut si fete plictisite si oameni interesati,,,dar cred ca televizorul sa imbinat extraordinar cu becurile inteligente Philips Hue
au fost surprinsi de tehnologia Ambilight cu becuri inteligente LED Hue de la Philips pe un super-televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare
Invitatii au fost surprinsi prin vizionarea unui super-film pe un super-televizor Philips 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, folosind tehnologia Ambilight + Hue.
Noi, bloggerii, am fost surprinsi cu filmul „The dark knight rises” pe un super-televizor Philips 4K (Ultra HD) cu diagonală mare, imbinand tehnologia Ambilight + Hue.
Vizionarea unui film pe un ecran de ultima generatie Philips – 4k (Ultra HD) cu diagonală mare, iar pe timpul derularii filmului s-au activat si dezactivat functiile Ambilight si Hue
Participanții au fost surprinși de diferența vizionării cu Ambilight și fără + vizionarea unui film pe un ecran de ultimă generațiie – televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare.
Participanții au fost surprinși de diferența vizionării cu Ambilight (3 moduri: static, dinamic si oprit) / ambilight pe 4 laturi (sus, jos, stanga, dreapta) ce da un aspect viu colorat camerei, iar cand ceva se propulseaza pe ecranul tv-ului lumina(beculetele) reglandu-se in functie de imaginea propulsata (ex: cer – albastru, campie – verde, soare – galben, mac – rosu) + vizionarea unui film pe un ecran de ultimă generațiie – televizor 4K (Ultra HD) cu diagonală mare.
Prin activarea functiei Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue, care ofera o urmarire mai odihnitoare pentru ochi
Chestia smechera de la acest eveniment care a surprins este tehnologia Ambilight + Hue care impreuna cu rezolutia televizorului te face sa fii mai aproape de actiunea filmului.
Cred ca au fost mai putin surprinsi ci mai mult impresionati de calitatea vizionarii, datorita super-televizorului 4K (Ultra HD) si mai ales tehnologiei Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue.
Pai in primul rand pe mine m-a surprins atmosfera familiara creata de cei de la Philips prin locatia aleasa si modalitatea lor de abordare astfel incat m-am simtit ca si cum ne-am intalnit mai multi prieteni la cineva acasa sa vedem un film(la cineva cu un televizor 4K:P). Imagniea era foarte buna oricum dar la un moment dat fost pornit Ambilight-ul si diferenta a fost evidenta, profunzime crescuta, imagine odihnitoare care se extinde in camera, nu mai insist, a fost „la inaltime”.
Felicitari 🙂
Multumiri pentru premiu, sper sa fi ajuns mail-ul meu
Neasteptat de repede am primit premiul, este fantastic, am descarcat si aplicatia Hue, care este gratuita.
Ce mi-ar placea si mie sa particip la astfel de evenimente 😀
Prin activarea functiei Ambilight cu becurile inteligente LED Philips Hue , atmosfera creată de tehnologia Ambilight + Hue pe un display 4K(Ultra HD)