În următoarea perioadă toată lumea va căuta idei de cadouri pentru Sărbători, știm cu toții că toți cei care n-au făcut achiziții de Black Friday vor încerca să cumpere ceva pe ultima sută de metri. Iar telefoanele, tabletele, laptopurile și consolele de jocuri vor fi iar printre cele mai căutate cadouri. Am făcut mai jos câteva recomandări din fiecare categorie.

Idei de cadouri: gadgeturi

Top telefoane care merită cumpărate

– idei de telefoane ieftine:

  • Xiaomi Redmi 8a – un smartphone ieftin, cu preț sub 500 de lei, dar care poate îndeplini toate funcțiile unui terminal de top. Adică se mișcă el mai greu, dar se descurcă oricum. Autonomia oferită este foarte mare, cea mai mare dintre cele testate de mine. Camerele foto sunt decente, ecranul este ok, design-ul este decent. Este un telefon bun pentru copii, pentru cei mai în vârstă, dar și ca telefon de backup pentru călătorii, delegații și alte deplasări. Pe scurt, la acest nivel de preț este foarte ok (de la 499 lei).
  • Huawei Y6P –  este un telefon cu funcții avansate și performanțe deosebite, disponibil la un preț accesibil. O singură încărcare Huawei Y6p suportă până la 32 de ore de redare video și 20 de ore de navigare pe internet 4G. Huawei Y6p poate rula cu ușurință mai multe aplicații datorită memoriei RAM de 3 GB și oferă o stocare de 64 GB (de la 549 lei).
  • iHunt S10 Tank – un smartphone gândit în special pentru rezistență, dar are toate funcțiile unui telefon inteligent. Și este bine să fie rezistent, ca să nu fiți obligați să îl schimbați prea des. Are baterie de mare capacitate, ecran destul de ok, cameră foto bună (de la 499 lei).
  • Galaxy A01 – cel mai ieftin model de Samsung, aduce dotări de bază și toate funcțiile unui telefon smart. Are un ecran ok, procesor Snapdragon lent, baterie mare, camere foto. Prețul său începe de la 495 lei.
  • LG K50 – este un pic mai scump, dar merită banii. Are un procesor Mediatek, 3GB RAM și 32GB de stocare, ecran mare și baterie mai mare. Începe de pe la 649 lei.

– idei de telefoane mai bine dotate:

  • Samsung Galaxy A51 – este cea mai bună alegere dacă vreți un telefon care să fie și funcțional, mai ales să se miște ceva mai rapid. Ddacă aveți un telefon de acum 2-3 ani, trecerea la acest model va fi o binecuvântare, chiar se mișcă bine și are camere foto bune și autonomie decentă. Prețul este pe la 1.080 lei.
  • Motorola One Fusion+ – cel mai dotat model mid-range de la Motorola, probabil este cel mai interesant prin raportul calitate/preț. Are și procesor bun, dar și cameră foto de 64 megapixlei, ecran decent și autonomie mare. Prețul este acum pe la 999 lei.
  • Redmi Note 8 Pro – rămâne în continuare mai interesant decât Redmi Note 9 Pro. Modelul actualizat are un procesor mai lent și puține alte actualizări. Note 8 Pro are cameră de 64 de megapixeli și procesor care duce jocuri video, baterie mare și autonomie decentă. Iar prețul acum este de circa 972 de lei.
  • Huawei P30 Lite – este ultimul telefon ieftin Huawei care mai are servicii Google. Este performant și are dotări hardware bune. Iar prețul acum este 929 lei.

– telefoane performante, dar accesibile

  • Samsung S20 FE – recomand acest model pentru oricine vrea un telefon practic, dotat, cu un preț mai decent. Bate S20 și Note 20 la performanță, dar nu are camerele lor. În schimb are și autonomia mai mare. Ecranul este mai slăbuț, dar sigur compensează prin preț. Acum este disponibil la ofertă la 2.294 lei.
  • Poco F2 Pro  este cel mai ieftin smartphone dotat de la Xiaomi, aduce putere maximă, memorie și stocare bună, cameră foto decentă și o baterie mare. Cu toate dotările astea ajuge la abia 2.499 lei.
  • Nokia 8.3 este cel mai echilibrat smartphone al HMD Global, noua companie care produce telefoane Nokia. Are al doilea procesor din seria Qualcomm, 765G, dar în rest are dotări de flagship. Este acum la ofertă la un preț de circa 2.745 lei.
  • Xiaomi Mi 10T Pro are procesorul de top, baterie uriașă și o cameră foto de 108 megapixeli. Totuși, nu trebuie să spargi vreo bancă pentru a-l cumpăra. Este disponibi pe post de cadou de la 2.650 de lei
  • Zenfone 7 este telefonul dotat ca un flagship, dar poziționat la un preț mai accesibil. Are toate specificațiile necesare, procesor de top, camera rotativă fără egal, baterie mare. Iar prețul său este acum de circa 3.300 de lei.

– telefoane premium – pentru cei care nu fac rabat de la calitate:

  • Note 20 Ultra rămâne flagshipul anului dacă ne gândim la detalii. Are unele caracteristici peste S20 Ultra, iar pentru unii fani Samsung S20 Ultra 5G are avantajele sale. La vârful industriei pierde Huawei, pentru că seria P40 nu are servicii Google și unele aplicații nu merg. Xiaomi s-a străduit, dar nu a convins cu vreun model. Oneplus 8 are probleme cu display-urile. Deci Note 20 Ultra rămâne cel mai bun terminal pentru business, pentru artiști grafici și cei creativi care lucrează pe proiecte vizuale. Prețul său este acum 6.349 lei.
  • iPhone 12 Pro Max rămâne flagship-ul fanilor Apple. S-a descurcat excelent în teste, mai ales pe partea de foto și video, dar și performanță și autonomie. Mi-a plăcut enorm noul design, dar nu mă pot obișnui cu notch. Mult mai bun ar fi ecranul complet. În rest, numai opinii și impresii pozitive.

Tablete pentru școală și distracție

– tablete ieftine

  • Lenovo Tab M10 – vine echipată cu procesor MediaTek Helio P22T, ecran Full HD de 10.3 inch și cu o baterie de 5000 mAh la interior. Sunt disponibile mai multe configurații cu 2 sau 4GB RAM și cu 32, 64 sau 128 GB de stocare. Pe listă mai avem și difuzoare stereo, microfoane duale, cameră frontală de 5 mpx și senzor foto de 8 mpx în spate. La ofertă are acum un preț de 749 lei.
  • Huawei Mediapad T5 – are display-ul Full HD cu o diagonală de 10.1″ pentru detalii excelente, în timp ce modul confort pentru ochi reduce lumina albastră dăunătoare, tocmai pentru a crea condiții sănătoase pentru sesiunile de citit, de învățat online sau pentru activitățile profesionale de zi cu zi.Difuzoarele duale produc un sunet robust, de înaltă calitate, pentru o experiență audio plăcută, iar procesorul octa-core cu o frecvență principală de până la 2,36 GHz oferă o performanță excelentă și un consum scăzut de energie.Tableta Huawei MediaPad T5 Wi-Fi, cu o configurație de 32GB + 3GB RAM poate fi achiziționată din Huawei Mobile Store, la un preț special de 699 lei.
  • Galaxy Tab A 2019 – o tabletă cu diagonala de 8 inch care vine din pachet cu un stylus. Are un ecran TFT Full HD de 8 inch și găsim la pachet un procesor octa-core Exynos 7904 + 3 GB memorie RAM. Tableta rulează sistemul de operare Android 9.0 Pie din fabrică și mai aduce cameră selfie de 5 megapixeli pentru apeluri video, respectiv o cameră foto principală de 8 megapixeli în spate. Are 32 GB de stocare, un slot microSD și baterie de 4200 mAh. Pe partea de conectivitate menționez Wi-Fi 802.11 ac dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, port USB-C și A-GPS. Tableta este disponibilă în variante Wi-Fi Only și Wi-Fi + LTE. Preț de la 1.250 de lei.

– tablete mid-range

  • iPad 8 2020 – are ca avantaj un procesor foarte puternic, design premium, un display bun, stocare extinsă. iPad 8 este la vânzare în Romania de la 1.999 lei (versiune WiFi cu 32GB spațiu de stocare). În ceea ce privește restul de variante, situația se prezinta în felul următor: WiFi cu 128GB la circa 2.500 lei, WiFi + 4G cu 32GB la 2.700 lei și evident WiFi + 4G cu 128GB la 3200 lei.
  • Galaxy Tab S6 Lite – are un ecran de 10,4 inch și margini înguste, dar și un nou S-Pen pentru scris de mână sau desen. Designul ușor și compact transformă tableta într-una ideală pentru multitasking, luare de notițe și vizionare de videoclipuri sau filme. Este echipată cu cea mai recentă versiune a One UI. Preț de la 1.650 lei.

– cele mai premium

  • Surface Pro 7 – tabletă cu Windows 10,  are la bază o tabletă cu ecran PixelSense cu diagonala de 12.3 inch, rezoluţie de 2736 x 1824 pixeli, cu 16 GB RAM şi 1 TB stocare SSD. Procesorul este un Intel Core de merge de la Core i3 la Core i7. Poate face orice face un desktop și este ultra-portabilă. Poate utiliza și creion digital. Prețul său este acum de la 9.099 lei.
  • iPad Pro 12.9 LTE – vine cu display IPS de 12.9 inch cu rezoluție 2732×2048 pixeli, 265 ppi, raport display / corp de 85.4%, sticlă rezistentă la zgârieturi și tratată oleofobic, luminozitate de 600 nits, rată de refresh la 120Hz. Are procesor Apple A12Z Bionic de tip octa-core, Apple GPU octa-core, 128 GB, 256 GB, 1 TB stocare. Baterie de 9720 mAh cu încărcare la 18W, 641 gr. sau 643 gr. și dimensiuni de 280.6 x 214.9 x 5.9 mm. acum este disponibilă la un preț de 6.899 lei.

Laptopuri office și de uz general

– modele gaming

  • MSI GL65 Leopard – are un display IPS de 15.6 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, rată de refresh la 144Hz, acoperire 100% pentru spectrul sRGB. Dispune de procesor Intel Core i7-10750H cu 6 nuclee la 2.6 GHz cu Turbo Boost (5.1 GHz) plus 16 GB memorie RAM și suport de până la 64 GB memorie RAM pe 2 sloturi de memorie, stocare de tip M.2 PCIe de 512 GB. Are placă grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 2070 cu 8 GB memorie dedicată de tip GDDR6 + placă grafică integrată Intel UHD Graphics. Wi-Fi ax, bluetooth 5.1, rețea pe fir cu RJ-45, mini DisplayPort, HDMI, jack combo de 3.5 mm, slot pentru cardurile SD, 3 x USB 3.2 și 1 x USB Type-C 3.2.  În plus are o baterie cu 6 celule de 51Whr și adaptor de 230W. Este la ofertă acum la 7.499 lei.
  • Bravo 15 – este motorizat de AMD Ryzen 5 4600H (6 nuclee pe 7nm). Pe partea de grafică dispune de AMD Radeon RX 5500M 4GB GDDR6 (7nm, 128bit). Încorporează WiFi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth 5.1, 2 porturi USB C, 2 porturi USB 3.2 tip A, LAN Gigabit, jack 3.5mm (certificare Hi-Res). Evident, ecranul este de 15,6 inch, iar rata de refresh este de 144Hz. Prețul său este acum de 3.698 lei.
  • MSI GS66 Stealth – este un laptop cu un look office, dar cu o serie de dotări de gaming. Motorizat de Intel i7-10750H, din generația a zecea, cu șase nuclee și 12 fire de execuție, o frecvență de bază de 2,6 GHz și cea turbo de 5 GHz. Cum era de așteptat, vine și cu o placă video dedicată Nvidia RTX 2060  6 GB memorie video, 16 GB memorie RAM și un SSD de 1 TB, iar bateria este cea mai mare disponibilă pe un laptop, 99,9 wați oră. Prețul său acum este de 6.999 lei.

– modele pentru creatorii de conținut

  • Creator 15 – vine gândit special pentru creatorii de conținut digital. Procesorul este Intel Core i7-10875H, care poate atinge la nevoie 5,1 GHz. Are 16GB de RAM, SSD de 512GB și o placă video NVIDIA GeForce RTX2060 6GB. Cu un design ultra-subțire este perfect pentru călătorie. Are preț acum de 8.999 lei.
  • MSI Prestige 15 – vine cu procesor Intel Core i7-10710U, video NVIDIA GeForce GTX1650 Max Q 4GB, dispune de 32GB de RAM și stocare SSD de 1 TB. Practic este biroul mobil cu tot ce aveți nevoie pentru productivitate. La ora actuală este la ofertă de 7.199,99 lei.

prestige 15
– modele care urmează să vină

  • MSI Modern 14 vine din ianuarie 2021, deci trebuie să aveți răbdare până atunci.  Vine cu procesoare Intel din generația a 11-a. Este un laptop ușor, ține bateria peste nouă ore. Practic este un dispozitiv perfect pentru studenți și elevi, dacă tot începe școala (online sau offline).
  • Summit 15 este primul laptop business MSI și vine și el din ianuarie.

Console de jocuri

Cam degeaba vă recomand eu acum PlayStation 5 sau Xbox Series X pentru că nu prea apar în stoc pe nicăieri. Ori stoc epuizat, ori va veni în curând ori nimic.

  • PS4 Pro va fi probabil iar vedeta anului pentru că se găsește și suportă majoritatea jocurilor. Este acum la 1.899 lei, nu v-aș recomanda PS4 pentru că e mai lentă și are probleme cu spațiul de stocare.
  • Xbox One S este singura care apare constant în stocurile magazinelor. Ea suportă majoritatea jocurilor Xbox și este disponibilă la un preț de circa 1.299 lei.
  • Nintendo Switch vă va aduce cele mai interesante jocuri video pentru momentele de plictiseală.

Televizoare

  • Sony – a avut anul ăsta unele dintre cele mai mari televizoare 8K, modele Full Array LED cu diagonale de 190 şi 215 cm. Acestea vin cu o experienţă imersivă de vizionare, mulţumită unor muchii foarte înguste şi oferă şi un sunet potrivit cu imaginea de pe ecran. Modelul de 189 cm costă 33.248 lei în România, iar cel de 215 cm este 47.498 lei.
  • Philips – mi-a plăcut decizia lor de a le numi “The One”. Datorită celei de-a 3-a generație a procesorului de imagine P5 ce oferă performanțe îmbunătățite, utilizatorul se poate bucura de imagini de o calitate deosebite, noise reduction îmbunătățit, claritate mai bună, contrast excelent al imagnilor, imagini detaliate și fără detalii pierdute în zonele întunecate ale ecranului. Televizorul Philips este pregătit să profite la maximum de formatul video HDR10+. Televizorul beneficiază de o construcție premium și cele mai noi tehnologii Philips disponibile la prețul unui model mid-range. Prețul său este sub 3.000 de lei.
  • LG – Televizoarele LG 8K nu oferă doar Real 8K, ci sunt pregătite și pentru viitor, oferind clienților liniștea de a se bucura de experiența Real 8K în mai multe feluri. Noile modele pot reda conținut 8K nativ, grație suportului celei mai vaste selecții de surse de conținut 8K, cu intrare HDMI și USB; acestea includ codecuri precum HEVC, VP9 și AV1, cel din urmă fiind suportat de furnizori importanți de servicii streaming, precum YouTube. Televizoarele LG 8K pot face streaming de conținut 8K la o frecvență rapidă de 60 FPS și sunt certificate ca putând reda conținut 8K 60P prin HDMI. Am găsit modelul LG 75SM9900PLA la un preț de 23.999 lei.
  • Samsung – Q950TS QLED 8K este modelul lor flagship. Elimină marginea din jurul ecranului pentru a crea un raport ecran-corp de aproape 99%, cel mai mare procentaj de pe piață. De la aproximativ trei-patru metri distanță, utilizatorii sunt cuceriți de efectul uimitor al ecranului Infinity, în care marginile par să dispară. Rezultatul este o experiență de vizionare mult mai imersivă care elimină granițele dintre televizor și ambient. În plus, Q950 are doar 15 milimetri grosime pe întregul ecran. În combinație cu un panou din spate complet plat, Q950 poate sta lipit de perete sau se poate integra perfect și când este așezat pe un suport. Modelul de 65″ are un preț în România de circa 18.999 lei.
  • Panasonic – modelul  HZ2000 este optimizat de un expert colorist de la Hollywood, noul televizor evidențiază o precizie inegalabilă a culorilor și un nivel de luminozitate medie considerabil mai bun. E practic primul TV OLED din lume compatibil atât cu tehnologia Dolby Vision IQ cât și cu Filmmaker Mode în afară de Dolby Vision, HDR10 + și HLG Photo, formatul imaginii statice care aduce fotografia în lumea HDR. Fiind un Smart TV 4K are și un preț pe măsură – spre 12.000 de lei.

O să mai revin cu diverse recomandări până la finalul acestui an.