In week-end-ul petrecut la Curtea de Arges am oprit seara si la Curtea Veche, cu intentia de a face cateva poze si de a citi tot ce puteam citi despre asta. Am avut insa un noroc si mai mare, unul dintre acele momente in care nu stii cine te-a inspirat. Am deschis masiva usa din fier si am intrat inauntru, la racoare. Vizitasem complexul si biserica pe la 12-13 ani, nu mai tin minte aproape nimic de atunci, iar acum totul mi s-a parut diferit, interesant, captivant. Pun intai pozele si apoi trec la subiectul din titlu.
Biserica Domneasca din Curtea Veche a fost salvata in repetate randuri de la distrugere si pieire prin adevarate miracole. O data chiar locuitorii din Arges s-au simtit obligati sa-si doneze banii pentru salvarea ei. Nicolae Iorga a contribuit de asemenea la reabilitatea ei si a fost printre cei surprinsi de descoperirile facute.
Frescele sunt unice, in stil bizantin de la jumatatea lui 1300, practic o multime de detalii suprinzatoare, care confirma faptul ca nu eram deloc departe de Imperiul Roman, ce se intampla in Italia, Franta, Spania, la acea data.
Celebra scena a tradarii lui Iuda nu prezita „sarutul tradator”, un apostol dominat de rau, plin de ura si de sete de razbunare, cum il vad artistii Renasterii italiene, ci un Iuda surprins intr-o stare de puternica framantare interioara, scena practic il arata „rupt in doua”, de parca ar fi desprinsa din teoriile Discovery & National Geografic de tipul Evanghelia Pierduta.
Dan Brown ar putea descoperi pe sarcofagul lui Vladislav Vlaicu (sau Radu I) semne precum Steaua lui David in sase colturi, arborele vietii, simbol de tip masonic sau roza cu 12 colturi. Povestea e prea lunga pentru a fi redata, insa mormantul a ramas asuns 600 de ani, iar pa 31 iulie 1920, cand a fost deschis mormantul arheologii au avut o revelatie, l-au chemat pe Iorga urgent de la Bucuresti.
Domnul era ingropat cu fastul unui faraon: cap purta diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa treizeci nasturi de aur incheiau tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur.
De asemenea, Biserica Domneasca are singura icoana din lume cunoscuta la 1300 care o reprezenta pe Feciara Maria insarcinata. Detaliile anatomice ale desenelor sunt de nivelul lui Leonardo da Vinci cu ceva vreme inaintea lui.
Am fost de asemenea la Manastirea Curtea de Arges.
Superb articolul! Cel mai informativ pe care l-am citit azi!
 
care e conspiratia, unde e loc de brown?
🙂
 
ca locuitor al oraşului ştiu aceste informaţii. curios este cum ai făcut tu poze, ştiind ca nu ai voie cu aparatul foto înauntru 😀
 
Salut,
Noi am dat peste „fantoma de la Opera” care pazeste biserica. De la ea am aflat povestile cu pricina, inainte sa gasesc pe net.
Taxa de fotografiere a fost 5 lei.
 
Cam pe la toate manastirile si muzeele vizitate in ultima vreme s-a putut fotografia, contra unei taxe. Cu ceva vreme in urma nu prea era permis, in general.
 
Chiar daca se incearca diferite metode de conservare si restaurare,bliturile care te ajuta la fotografiat degradeaza destul culorile,si azi 5 lei ,maine 5 lei si astfel se intreaba lumea dece sunt sfintii palizi la fata sau,,unde le sunt fetele,,poi de asta ,ca un edificiu trebuie respectat din motivul a mai multor reguli in primul rand morale si dubaceea regulile impuse acolo.Adica intr-o biserica foarte veche nu iti interzice nimeni sa pui mana pe sfinti dar nu intr-un mod exagerat sau sa se frece oamenii cu hainele de pictura.Multumesc !
 
Salut,
Cred orice pasionat de muzee si monumente istorice stie ca blițul dăunează. Nu am fotografiat niciodată cu bliț.