Sony Xperia Z3 este unul dintre cele mai bune smartphone-uri Android la ora actuală. Nu cred că mai poate nimeni să spună cu siguranță care este cel mai bun. Unii înclină spre Note 4 (prea mare), unii înclină spre HTC One m8 (ecran mediocru). Alții ar putea spune că Xperia Z3 de la SonyMobile este cel mai bun smartphone, dar nu este chiar atât de perfect. Prețul este însă în mod sigur destul de competitiv. Fiecare dintre modele are puncte tare și probleme, iar eu am să vă povestesc despre impresiile lăsate de vârful de gamă al japonezilor.
Am testat primul Xperia Z, apoi am avut ocazia să văd Xperia Z2, iar noul model s-a făcut remarcat de la IFA. Acum am testat intensiv Sony Xperia Z3, am renunțat la propriul smartphone și l-am utilizat pe cel de la Sony pentru a vedea dacă sunt probleme sau nu și pentru a testa autonomia în cursul utilizării normale. Este un smartphone mai bun.
Dacă Xperia Z era un smartphone bun, dar cu ecran slab – LCD-ul nu avea unghiuri de vizualizare bune și în anumite condiții se vedea prost – Xperia Z2 a avut probleme cu filmarea – se încingea și se bloca în filmare. Din punctul meu de vedere au rezolvat ambele probleme, plus că este un device mai subțire, mai bine finisat. Hardware-ul este puternic, vine cu Android 4.4.4. Totuși, păstrează avertismentul că se va încinge dacă filmezi mult timp. Măcar atât. Ecranul este indiscutabil mai bun, unul din cele mai bune din industrie.
Pro și contra Sony Xperia Z3
Mi-a plăcut foarte mult la Xperia Z3:
– ecranul foarte bun, de 5,2 inch, FHD, 42ppi. Culori incredibile, constrast, luminozitate în soare;
– design-ul și realizarea, mi se pare forma dreptunghiulară mai bună, mai practică, stă mai bine în mână comparat cu *rontunjitele*;
– hardware puternic: Snapdragon 801, 3GB de RAM, Adreno 330 – iese foarte bine în teste;
– camera foto de 20 de megapixeli;
– autonomie foarte bună;
– experiența bună cu interfața;
– prețul în unele magazine online este sub 3.000 de lei;
– rezistă la praf și apă și a rezistat foarte bine la zgârieturi;
Rămâne de discutat înainte de o achiziție:
– este foarte alunecos, mereu în pericol să cadă de pe orice suprafață care nu e perfect dreaptă;
– în jocuri sau video 4K continuă să se încingă, deși e de înțeles, nu e un lucru bun;
– camera foto nu a evoluat prea tare, pozele sunt dezamăgitoare;
Impresii după utilizare
Sony Xperia Z3 impresionează de la prima vedere. Cutia este foarte compactă și bine realizată, iar terminalul odată scos la iveală arată foarte bine și îți captează toată atenția. Liniile de design și materialele folosite sunt foarte bune. SIM-ul și cardul de memorie sunt ascunse pe lateral, sub un capac de protecție, pentru că acest model, ca și precedentele, rezistă bine la apă, praf și altele asemenea. Poți face fotografii sau filme sub apă, dar maxim 30 de minute, la adâncime de pînă într-un metru. De fapt, adevărata utilitate este că poți folosi liniștit telefonul pe ploaie. Poți vorbi normal, poți face poze, fără să te temi că va păți ceva. Evident, dacă sunt aceste capace bine închise.
Telefonul nu are deloc lag, sistemul de operare a fost actualizat recent la Android 4.4.4 și totul funcționează impecabil. Interfața Sony pentru Android este ideală… sunt foarte mici modificări față de Android-ul original, iar totul arată și se mișcă excelent. Sunt aplicații dezvoltate de ei, dar nu chiar atât de multe și nu atât de invazive precum la Samsung. Pe de altă parte aveam așteptam de la Sony mai multe pe partea de foto/video, din contră e mai slab decât aplicațiile HTC-ului de exemplu.
Senzorul de 20 de megapixeli este bun, în condiții ideale face poze corecte și de bună calitate, de dimensiuni mari. Dar modurile de lucru sunt puține și slab realizate, comparat cu orice aparat foto Sony lasă de dorit. Au lăsat loc ca să vândă și camerele externe QX, când puteau avea un super-smartphone foto. Sincer vă spun că Lumia sau iPhone cu senzori mici și puțini megapixeli fac fotografii mai bune, mai clare, mai corecte.
Performanța hardware este bună și terminalul iese în teste la același nivel cu rivalii săi – peste Xiaomi și aproape de LG G3, S5, Note 3 sau One. Desigur, va fi rapid întrecut de Note 4, de Nexus 6, dar nu cu foarte mult. Problema lui rămâne că se încinge. Consider că generația actuală Qualcomm nu este optimizată pentru design-ul rezistent la apă al Xperia Z3. Probabil trebuie să vină cu un procesor nou, pe dimensiuni mai mici, care nu are nevoie de răcire activă. Cum a procedat Intel cu generația pe 14 nanometri.
Mi-a plăcut că a rezistat foarte bine în utilizarea de zi cu zi, fără problemele pe care le-am avut cu Z1 Compact. Nu se zgârie ușor și nu se murdărește, dar consider în continuare că astfel de terminale premium au nevoie de huse și folii de protecție. După ce te saturi de el vrei să obții maximum de bani pe terminal ca să îți cumperi ceva nou. Poți obține maxim doar dacă este impecabil, deci ai nevoie de protecție maximă. Am pus niște recomandări mai jos.
Performanțele hardware Z3
Cum spuneam, performanțele sunt foarte bune. Era de așteptat, având Snapdragon 801 (varianta MSM8974AC), quad-core la 2,46GHz, 3GB de RAM, Adreno 330 la 578MHz, plus stocare internă de 16GB. Ecranul de 5,2 inch Full HD are o densitate incredibilă de 424 ppi, una din cele mai bune de pe piață (i6 are 326ppi, i6+ are 401 ppi, One m8 are 440 ppi, LG G3 are 528 ppi).
Rezultatele din testele benchmark variază. Eu am citit diverse scoruri, nu cred că sunt minciuni, dar cred că odată ce-i faci root și bagi aplicații de overclocking poți scoate scoruri mari. Futuremark arată că testele realizate de utilizatori au dus procesorul la 2,5Ghz. Nu știu dacă se poate standard. Gândindu-mă la testele mele, nu pot să bag mâna în foc că nu era modul Stamina activat, iar acesta are impact limitând performanțele. Și totuși terminalul a ieșit în top 5. Am folosit 3D Mark, versiunea de Android, dar și Antutu.
Pînă la urmă, performanțele foarte mari sunt relevante, ca și la laptop, dacă folosiți aplicații grafice intensive, jocuri video de mare rezoluție, filme la rezoluții Full HD sau mai mult, editare foto și video. Dar în utilizarea generală aceste teste contează prea puțin. Să ai cel mai puternic smartphone nu înseamnă nimic dacă nu ai cea mai bună experiență. Dacă aplicația ta favorită nu merge bine. Dacă se încinge la filmare… ups.
Performanțe mai aveau și alte termiale, dar Sony Xperia Z3 are și autonomie mare. Deseori am încheiat ziua cu 15-20%, chestie care nu mi s-a întâmplat de la Note 3 încoace. Nu e foarte bine pentru că oricum trebuie să-l încarci, sau dacă îl lași așa dimineața este aproape de 5%. Singurul smartphone care a rezistat bine peste noapte este iPhone 6, dar revin cu detalii despre el. De asemenea, autonomia este ceva mai mare la Z3 Compact, l-am testat și pe el, revin cu detalii în alt articol.
Camera foto Xperia Z3
Când auzi de tehnologie Sony, senzor Xmor de 20,7 megapixeli, lentile speciale, te aștepți să apeși pe buton și să iasă o capodoperă. Am micșorat pozele, dar puteți vedea imagini corecte pe soare și imagini destul de slabe în condiții de lumină slabă. Probabil Sony vrea să vândă accesoriile foto pe care le promovează, camerele externe, atașabile la telefon. Probabil nu vor să renunțe la vânzarea de camere foto compacte, ceea ce s-ar întâmpla dacă Xperia ar face poze ca Lumia. Aplicația foto realizată de Sony este modestă, iar utilizarea de alte aplicații din Google Play nu oferă o experiență nemaipomenită. Nu pot să zic că este sub Samsung, iar HTC scoate cele mai slabe poze din ce am testat eu. Dar vreau să zic că aveam așteptări mari de la Sony. Filmele sunt bune, deși pe 4K a filmat destul de slab calitativ. Desigur, probabil din cauza setărilor. Iar la editare poate ieși excelent.
Poze făcute cu Xperia Z3
Huse pentru Xperia Z3
Așa cum spuneam, telefonul este foarte rezistent, bine făcut. Totuși, dacă pică de pe masă pentru că este alunecos, sau îți scapă din mână, tocmai ai pierdut 3000 de lei. Ai vrea să fi avut o husă, care nu costă atât de mult și care îți salva dispozitivul. Mai ales dacă este flip, dar e ok să fie și una mai discretă, cresc șansele să ai un telefon intact. Cu ajutorul colegilor de la MobileDirect.ro am testat mai multe huse pentru Sony Xperia Z3. Nu știu care este mai faină, cea pe alb sau cea pe negru. Cert este că ambele ar rezolva problema. Au pe site și alte modele, merită o vizită. De asemenea au și alte accesorii pentru Xperia Z3.
Concluzii
Sony Xperia Z3 este un super-smartphone Android cu tot ce ai nevoie pentru o experiență foarte bună. Pentru cei care s-au săturat de Samsung sau HTC, pentru cei care vor să treacă de la Allview la un brand adevărat, Xperia reprezintă opțiunea perfectă. Pentru cei care au Xperia Z și le-a plăcut, Z3 este cu mult mai bun. Probabil cei care au Z2 nu vor vedea o actualizare extraordinară, dar sigur se rezolvă multe probleme pe partea de software.
Mie personal mi-a plăcut Sony Xperia Z3 și îl recomand. Mai ales că este sub prețul noutăților de pe piață (sub 3.000 de lei). Pentru stil, pentru performanțe, pentru camera foto și resitența la apă, pentru autonomie. Merită banii.
Am si eu o intrebare…mi se pare mie sau telefonul uita din cand in cand sa mai schimbe imaginea cand il misti din plan orizontal in plan vertical si invers.
 
Si vreti sa va mai spun ca se incalzeste la jocuri pe care galaxy S3 nici nu se chinuia sa le ruleze?pentru ce design fabulos daca oricum trebuie pus intr.o husa deoarece este foarte fragil si aluneca aproape de pe orice…daca stai in pat si il asezi langa tine te trezesti ca vine sub tine. Nota -5pentru acest telefon. Nu il recomand,cea mai proasta alegere. Apropos….bateria nu e asa stralucita pe cat o lauda lumea. Daca as putea as scapa de el in clipa urmatoare.
 
Salut Andrei. Pai uite cum zic sa facem,iti propun un schimb eu am un S5 albastru care arata de nota 10 adica folie sticka si husa de nou. Daca si al tau e impecabil ma gandesc la o varianta. Daca te intereseaza, suna-ma! 0723042002
 
Multumesc de propunere…telefonul are 2 saptamani este impecabil in husa si folie. Multumesc pentru oferta dar deocamdata nu.sarbatori fericite
 
Salut! Am si eu un sony xperia z3. Este cumparat de vreo 3 saptamani si astazi l-am scos din buzunar iar sticla din spate este numai crapaturi. M-am interesat si am intalnit si alte persoane cu aceeasi problema. Ciudat ca nu l-am scapat niciodata pe jos sau ceva de genul. Telefonul este achizitionat din Germania si sunt curios daca garantia va acoperi chestia asta. Ce credeti?
 
Din cate stiu eu, de cate ori a fost vorba de garantie si defectul pare mecanic se anuleaza. O sa zica ca tu l-ai trantit sau ceva.
 
Sunt de acord cu ce zici tu dar nu sunt urme cum ca l-am scapat jos…adica daca il scapi pe pietre sau ceva se crapa doar in anumite locuri. Aici vorbim de crapaturi neuniforme, de sus pana jos . Nu stiu ce sa zic.
 
Întreabă la ei și vezi ce zic. Dacă ai timp, lasă-ne și nouă un mesaj, să știm ce și cum…
 
Cred ca nu sti ce vorbesti Andrei…. Andrei spune : Daca as putea as scapa de el in clipa urmatoare…… Alin ii propune un schimb Samsung S5 pentru Sony Xperia Z3 si probabil o diferenta de bani……dar Andrei ii raspunde lui Alin : Multumesc de propunere…telefonul are 2 saptamani este impecabil in husa si folie. Multumesc pentru oferta dar deocamdata nu.sarbatori fericite. ………………Pei frate scz ca iti spun tocmai ai zis ca daca ai putea ai scapa de el in clipa urmatoate….de ce nu ai vrut?…Iti spun eu de ce nu ai vrut…Sony Xperia Z3 il bate la cur Samsung S5…orice telefon are si AVANTAJE si DEZAVANTAJE…In Samsung S5 intra apa peste tot in spate(la batarie , SD, cartel, etc…uitete pe YOUTUBE …scrie Samsung S5 vs Sony Xperia Z3 water….la Sony Xperia Z3 nici nu intra apa ….. Samsung S5 este un telefon bun….dar daca trag linie Sony Xperia Z3 este mai bun ca Samsung S5….NOTA : Samsung S5 – nota 7.5…..Sony Xperia Z3 – nota 9.5.
 
Am avut si eu un z3 compact si am fost foarte multumita de el pana l-am gasit spart in geanta( erasi cu husa)l-am dus la orange si au zis ca e soc mecanic si se anuleaza garantia desi nu avea nici o zgarietura sau urma de lovire…deci e foarte fragil…nu il recomand…
 
Sunt doua chestii aici – geamurile astea nu se sparg singure. E posibil ca geanta ta sa fi fost lovita – poate fara sa-ti dai seama. Ori a stat impreuna cu multe obiecte, iar acestea au apasat pur si simplu pe el. Ciudata faza cu husa, ar fi trebuit sa il fereasca.
 
Tocmai asta ziceam si eu. Si al meu a avut husa si s-a spart de la presiunea din buzunar. Am intalnit cazuri cand s-a spart din cauza frigului sau chiar din supraincalzie!
 
Am fost cu telefonul la magazinul de unde l-am cumparat si au spus ca treaba asta nu este acoperita de garantie. Au zis ca mai vazusera asa ceva si ca este de la presiunea din buzunarele blugilor stramti sau ceva de genul. Repararea telefonului ma costa 60 de euro iar garantia va fi prelungita. Sunt putin dezamagit!
 
Pentru a preveni chestii de genul ăsta, folosește o husă flipcover. Ceva de genul ăsta:
https://www.mobiledirect.ro/husa-sony-xperia-z3–nillkin-frosted-shield-neagra-cu-folie-de-protectie-inclusa_iz2v213u2.html
 
Am avut husa de genul asta si nu a ajutat cu nimic. Merci oricum!
 
salut,am sony z2,nu am avut probleme cu el,ptr cei cu probleme la sticla lui va recomand huse love mei,sunt cele mai bune ptr fragilitatea lor,eu am una love mei de 1,5mil si e foarte foarte protectoare,ce o strica e ca e foarte robusta…eu sunt pompier,iar telefonul meu chiar avea nevoie de protectie sporita cand il aveam la mine la servici.
 
Mersi pentru cofirmare, si eu zic ca unele huse sunt mai bune si ajuta.
 
Salutare! Tocmai ce mi am luat un Xperia z3 și vroiam sa știu dacă vine cu folie pe ecran, din cate m am uitat eu pare a avea..mulțumesc!
 
am primit cadou de craciun un xperia z3 si i-am spart deja de 2 ori ecranul, prima data am dat 240 de euro ca sa-l schimb, acuma l-am aruncat in sertar, este f fragil si alunecos.Precizez ca a avut husa cand s-a crapat ecranul, era in buzunar.Nu recomand.
 
Îmi pare rău să aud asta. Modelul testat de mine n-a avut astfel de experiențe.
 
Revin cu noi informatii. V-am spus ca imi vor repara telefonul in Germania dar din pacate va ramane asa crapat fiindca au spus cei de la service ca daca il repara nu garanteaza ca va merge din nou sub apa si nu ar putea sa imi prelugeasca garantia! TOTAL DEZAMAGIT!
 
Buna,
eu il am din noiembrie, si nu am intalnit nici o problema din cele amintite mai sus,
am o husa la el, il tin in rucsac alaturi de multe altele .Intr-adevar trebuie husa, parerea mea e ca persoanele,
la care s-a spart l-au tinut fara protectie.
 
Așa cum spuneam, nici eu nu am avut atîtea probleme. Acum nu știu ce să zic, poate depinde de anumite loturi cu probleme sau poate depinde de utilizare în general…
 
Am cumpărat în decembrie XPERIA Z2 și în ianuarie mi sa spart ecranul, scăpat pe jos de la 30-40 cm(de pe pat) tel. fiind in husă de silicon.
Am schimbat touchscreen-ul cost repatație 600ron, după o lună l-am bagat în buzunar și când l-am scos era din nou crăpat.
Sunt foarte foarte sensibile, deci nu își merită banii.
 
Mersi pentru informații. La câte plângeri am auzit în ultimele zile încep să cred că nu voi mai recomanda Xperia.
 
Bună.. Eu sunt de părere ca xperia sunt telefoane bune! Am avut timp de un an și jumătate un Xperia Z, nu l-am ținut în husă, folia am scos-o la scurt timp după achiziționare ( cam o luna), l-am scăpat de multe ori pe suprafețe dure, l-am ținut în buzunar mereu, deci s-a ros carcasa foarte tare, dar nu am avut probleme prea mari cu el.pentru mine era excelent. Până când a fost aruncat foarte tare pe gresie. S-a crăpat display-ul și am considerat ca nu are rost sa îl mai repar pentru ca deja ieșiseră alte modele, mai bune. Acum am Z 3, cam de 3 luni, îl protejez, arată că nou. Deși și acesta a fost cam ” traumatizat „, adică băgat în apă fierbinte de către iubitul meu în stare de ebrietate :)), călcat din greșeală, sau, uitând că-l am în buzunarul de la spate, m-am așezat pe el, acest super telefon nu are absolut nici o zgârietură!! Precizez ca ambele au fost cumpărate noi, din magazin! Nu știu ce chinezării ați cumpărat voi, zgârcindu-vă la câțiva lei, dar telefoanele astea chiar își merită banii…! Nu L-aș da pe nici un Samsung sau altă marcă de telefoane!
 
Buna Roxana, mersi pentru comentariu. Credeam ca eu sunt singurul incantat de Xperia. Dar se pare ca mai sunt si altii cu povesti pozitive 🙂
Z1 avea doar problema cu ecranul care se vede cam prost in anumite unghiuri, dar la Z2/Z3 s-a rezolvat problema asta.
 
salut, detin un xperia z2, il am de 3 luni dar abia acum am obs. la stergerea de amprente pe capacul din spate acesta scoate un mic zgomot deseori… ( nu se misca sau sa fie dezlipit ) care o fii cauza?
 
Salut. Am un Sony Z1 compact de aproximativ 6 luni. Din prima zi i-am pus ecran protector din sticla pe fata marca Nillkin, iar pe spate o folie de plastic. Dupa cum stim ecranul are deja montata din fabrica o folie de plastic (cea cu logo-ul Sony care dealtfel am aflat ca se cam zgarie). Asadar ecranul telefonului meu era un mare sandwich. Dupa 6 luni de utilizare obisnuita, fara sa fie scapat pe jos, ecranul s-a crapat singur , telefonul stand pe o policioara. Initial am crezut ca s-a crapat sticla de protectie, am scos-o dar nu am avut norocul sa fie ea. Nu inteleg de ce. Nu au fost variatii de temperatura mai mari decat in iarna. Imi pare rau ca are un bug de proiectare pentru ca altfel, este (a fost) un telefon bun, mai bun decat Samsung (oricare ar fi el). Din pacate mai toate Z-urile au aceasta problema. Este suficient sa cauti pe google: „sony xperia self cracking screen” si te vei lamuri. Este un telefon bun, dar ar trebui scris in certificatul de garantie cat si in descrierea lui: ATENTIE!! Ecranul se poate crapa fara motiv, iar reparatia nu este acoperita de garantie. Atunci probabil te vei gandi de 2 ori daca vrei sa cumperi acest telefon.
 
Buna eu am un sony z1 compact la cate căzături a luat nici o problema nu am avut cu el sunt foarte mulțumit si nu am nici husa tel il am de cand a apărut nu las schimba cu nici o alta marca de tel poate un model mai nou dar tot sony ms
 
Bună. Am un xperia l c2105, de un an și jumătate și nu am probleme cu el.Eu sunt mulțumită de xperia chiar dacă este un model mai vechi.
 
Telefonul este luat de la flanco și este încă în garanție.
 
Unii care au patit nasoale cu el este normal sa spun ca nu este bun si ca nu il recomanda, eu nu-l recomand fiecare isi ia ce ii place, eu am un Z2 de un an si nu are o zgarietura, prima data l-am tinut intr-o husa de aia de plastic su nu stiu din ce e ieftina 5 lire am dat pe ea deci mult mai putin fata de cineva care spunea ca l-a avut in husa de 150 de lei, l-am scapat odata de beton in colt si nu a patit nimic in afara de o tocitura mica in coltul in care a cazut, acum i-am achizitionat o husa flip, intr-adevar se incalzeste extraordinar de tare iar cand o face camera nu mai vrea sa porneasca, il las un pic se raceste pe ua nu mai are nimic, am zis fiecare isi ia ce ii place, mie imi place telefonul asta, mi-as lua Z 3 dar Z2 este ca nou si nu are rost doar pt design!
 
Am cumparat acum o luna un Z3, mentionez ca nu cred ca il folosesc eu la capacitate maxima, dar nu are niciun fel de lag, se misca bine, eu il folosesc mult pentru social media, internet si youtube. Jocuri nu, asa ca nu imi pot da cu pararea. Dar poate rula fara probleme o gramada de pagini de net deschise simultan, muzica si face poze ok.
Ce nu imi place este ca atunci cand misti tel din plan orizontal in plan vertical, intr-adevar, uita sa se schimbe imaginea sau se schimba mai greu. Pt un tel de 3000 ron asta e cam jenant. Pozele nu sunt uimitoare, dar nici de proasta calitate. Ecranul are niste culori frumoase, dar trebuie sa recunosc ca un S5 are culori mult mai vii si mai placute (comparate pe aceeasi poza, acealeasi conditii de iluminare, S5 este al sotului).
Scapa din mana foarte usor, din cauza sticlei de pe spate, foarte chic de altfel (unul din motivele penteu care l-am luat), dar degeaba, daca trebuie sa ii pui husa…pana acum, am reusit sa il scap de 2 ori, ambele dati de la vreo 70cm, pe gresie. Destul de tare s-a busit, dar rezosta WOAW!!!! Pentru un telefon care are un ecran de 5.2 inch si care are sticla si pe spate, este incredibil ca are doar o zgarietatura dupa 2 busituri ca lumea pe gresie!!!! vad ca altii s eplang ca le-a cazut si s-a spart ecranul, depinde si cum cade si daca are husa. Mentionez ca la prima cazatura nu avea husa, la a doua da, dar este husa din aia care nu pritejeaza colturile, iar el fix in colt a cazut. a vazut chiar cu ecranul in jos si nu are nimic. Acum depinde si de noroc, dar pare un telefon rezistent.
Una peste alta, cred ca e un telefon super, rezista la socuri, se misca bine, face poze frumoase, la mine nu s-a supraincalzit decat dupa 45 de min de convorbire…recomand daca vreti sa mai incercati si altceva in afara de cei 2 care au monopolizat piata 😀
 
Am uitat sa mentionez cat de bine se aude muzica si cat de clar!!! am ramas masca! plus ca are 2 boxe, daca vreti sa vedeti un film sau ceva in casa, e perfect. Se aude excelent si cel cu care vorbiti si va auziti si noi, mi-a zis lumea ca ma aude foarte clar in primele zile de vorbit la telefon 😀 Este excelent pt muzica! eu ascult destul de mult muzica sau radio pe telefon, chiar si la birou 😀
 
am achizitionat un z3 compact din strainatate,sunt primul proprietar si telefonul are 2 luni max. in urma cu o luna au inceput sa apara pete galbene pe marginea display-ului,usor vizibile. acum….sunt imense …si am observat ca displayul este si desprins in partea de sus…..este incredibil…am avut grija exagerata de el,nu mi-a scapat nici oa data din mana…nu a suferit nici un soc mecanic….am sunat la sony experia romania si au zis ca nu acopera garantia internationala nimic inafara de UE…..dar nici nu stiu vreun service sau altceva…pe scurt este problema mea si atat….. sincer…sunt foarte dezamagit….telefon in garantie recunoscut de Sony….si nu am unde sa il repar….jalnic sincer..
 
Incep să cred că există mai mult decât o simplă coincidență. Am văzut personal un model cu problemele descrise de tine. Cred că ar trebui ca Sony să înlocuiască automat astfel de telefoane….
 
Bună, am un sony z3 din ianuarie, și de câteva zile am observat ca parca se dezlipește spatele, lam folosit ca navigator odată și sa încălzit, coltul din stânga e mai ridicat și dacă îl apăs se duce la loc, oare mai este rezistent la apă?
 
Am impresia ca se dezmembrează cu timpul.
 
buna, eu am un sony xperia z3 compact de vreo 5 luni, si acum doua zile dintr-o data mi sa inchis, baterie avea vreo 67%, am incercat sa-l deschid bagandu-l la incarcat dar foarte greu sa deschis, deoarece se aprindea si se inchidea la loc, o zi nu am nmai patit nimic cu el, si azi dimineata la fel sa inchis dar atunci cand il bag la incarcat nu se mai aprinde nici acel bec mic rosu ca si cum incarca. E impecabil, nu mi-a picat jos deloc, nu are nici o zgarietura, nu inteleg ce se poate intampla cu el. Este luat din Gerimania, si o sa il trimit pe parinti mei de unde mi l-au luat sa vad ce zic cei de acolo. Voi ce parere aveti? astept raspuns, va multumesc
 
Am un z3 si nu stiu cum s-a crapat la un colt in partea din fata,adica protectia,lcd-ul a ramas intact,dar nu mai functioneaza partea de jos a tochscreen-ului,mai exact de la jumatate in jos,are o vreo legatura cu crapatura sau e alta problema??
 
Mentionez….telefonul are husa de protectie pt colturi….sa se crape in buzunar….o stupedenie.
 
Z3 un telefon superb! Sticla securizata fata+folie protectie spate+husa slim=siguranta totala, design ultra, caracteristici bune spre foarte bune…Are cam tot ce se cere unui smartphone pentru ziua de azi. Alaturi de o tableta Z2(SGP 521) e o incantare!
 
Salutare,
Vad ca multi au problema cu sticla. Cum credeti, e o problema de stok?
El imi place ca design si caracteristicile care le are, plus calitatea la sunet (casti).
Cum credeti, se merita de luat?
 
Am auzit și de utilizatori care n-au avut probleme. E posibil să fie legată de un anumit lot cu probleme, cel mai bine este sa ai „asigurare” in genul celor oferite e Orange sau altii.
 
Cred ca această e cea mai bună solutie, o sa-l asigur.
 
Salutare tuturor. Mi am dorit din inima sa intru in posesia unui Z3 fiind fan Samsung pana acum. Cred ca am facut greseala vietii renuntand la Samsung Galaxy S5 in favoarea Z3. Nu mai spun ca am dat si diferenta de bani. Ca si design Z3 Super Fain! Ca si camera…jalnic…ma asteptam la mult mai mult de la cei 20,7 mpx. Nu am reusit pana acum sa fac o poza in modul „Manual Focus sau Macro” si nici HDR la rezolutia maxima. Cel mai deranjant cel mai mult este ca dupa 5 min de utilizare tre sa il pun la frigider la racit. La niste jocuri banale sau utilizare sub medie ajunge chiar si la 71 grade cu toate ca am dezinstalat toate aplicatiile native si de baza. Probabil ca in curand se va topi capacul din spate. La un moment dat cand am incercat sa fac mai multe poze s a oprit din senin. Nu vreau sa deranjez nici un fan Xperia dar cine il lauda vorbeste in necunostinta de cauza. Samsung S5 (din punctul meu de vedere-sunt o persoana care foloseste Smartphone-ul la adevarata valoare) este cu mult mai calitativ si mai bun ca Xperia z3! Bateria este foarte slaba tinand cont de faptul ca are un ecran IPS LCD. Probabil ca daca ar fi avut ecran Super AMOLED nu tinea nici la jumatate cat S5. Pacat pentru design!
 
Sunt un mare fan xperia si detin un sony xperia z1 de aproape un an de zile precizez ca telefonul a fost tinut in husa si nu are nici cea mai mica urma de uzura ce sa mai vorbim de zgarieturi? Problema e alta acum cateva zile ecranul telefonnului sa spart fara nici un motiv pur si simplu intr-o dimineata lam scos din buzunar cu spatele si lam auzit pocnind cand lam intors ecranul cu tot cu sticla de protectie crapate touchul nu mai functioneaza in partea de sus si nu stiu ce sa fac. Fiind fan sony nici nu vreau sa ma gandesc la iphone sau samsung care are niste icoane si un meniu desenat la bautura , parca htc ar fi mai ok dar nu imi place al de pe spate sony e o bijuterie arata super asa ca as dori sa-mi achizitonez un z3 dar din ce vad are aceeasi problema si da e pe bune ecranul se sparge singur si parca te doare inima sa dai 500 de lei sa il schimbi nevinovat. Care sa fie cauza exacta si ce solutie gasim pt telefoanele din sticla fata spate si rezistente la apa pe deasupra fabricate de cei de la sony? sa fie sticla de protectie lipita peste cea originala de vina? nu inteleg si nici nu vreau sa renunt la sony care desi e brandul nr1 pt mine ma dezamagit…
 
Am un Z3 din decembrie șidupa părerea mea e cel mai bun.Probabil am fost norocos pentru ca l-am scapat inclusiv pe gresie și nu s-a spart.Nu i-am pus niciodată husa pentru ca nu îmi place.Îl țin în buzunar de multe ori cu cheile dar încă este perfect.
 
Mersi pentru comentariu. Inseamna ca exista unele modele mai sensibile si unele mai rezistente, ca la orice produs 🙂
 
Salut. Al meu Z3 se aude slab, iar uneori distorsioneaza sunetul la volum maxim.. La sonerie dupa update se aude numai in difuzorul de jos.. 🙁
 
Ai facut actualizarea la Lollipop?
Ești sigur că nu este vreo problemă fizică… Ai lipit folie pe ecran peste difuzor? A intrat praf sau apă … altceva din buzunar?
 
Salut,
Am urmarit cu interes comentariile voastre,mi-au sarit in ochi mai multe amanunte;
-Observ ca d-nul Dan Dragomir este prezent la toate comenturile,ma rog..pozitiv pentru acest telefon..sony Z3..o fii reprezentantul sony Z3 in Romania?
-Am mai observat ca acest telefon chiar are ceva probleme etc
Detin un Z3,la inceputul luni August s-a oprit vreo 10 zile,sub nici o forma nu a mai pornit(fiind plecat in concediu nu am putut sa-l duc in service)
Astep acum rezultatele,sper..sa-l schimbe.La acest pret, nu vreau sa am in buzunar un telefon reparat dupa 6luni.
Pentru produsele Sony, garantia este internationala nu conteaza de unde il achizitionezi,daca ai un certificat de garantie si faci dovada achizitionarii.
Inr-adevar… cei de la Sony Romania i-au decizii dupa ureche,pentru ca traim in Romania si putem fii”pacaliti”dupa bunul plac al angajatilor Sony Romania.Cred ca printr-un simplu e-mail catre compania ‘mama’lucrurile ar trebui sa se rezolve mult mai usor.
O sa va tin la curent cu am putut rezolva cu asa „minunatul” telefon.
Ideea este ca nu merita banii,sub nici o forma.
 
Salut Costi,
Esti ppe blogul meu, eu sunt autorul articolelor. Am testat Xperia Z3 si mi s-a parut un smartphone foarte bun. Intr-adevar, nu este rezistent si trebuie sa ai grija de el. Dar cam asa este cu toate…
 
Salut am.Un Sony z3 adus din Spania sint foarte mulțumit de el am înțeles k cele făcute ptr România au ceva probleme dar ca orice lucru are și defecte dar numai da Sony z3 pe niciun alt telefon. Lam scăpat și mi sa.crăpat un pic protectoare plastic din colt și am înțeles k se pot schimba acele protecții.Ma puteți ajuta unde sa.pot schimba aștept răspuns
 
Salut ! Detin un z3 din 21 Dec 2014 de la Vodafone Campina,Prahova , un telefon exceptional , o bijuterie , rulez pe el jocuri mari si grele fara nici un pic de lag . Muzica se aude exceptional mai ales cu egalizatorul din fabrica de la setari , daca sti sa il setezi vei auzi tot , castile sunt tot ce trebuie pentru o experienta deosebita . Camera isi face treaba absolut riguros , sunt pasionat de fotografie si chiar daca nu este un DSLR face poze mai bune calitativ in modul manual mai bune decat orice alt telefon cu pretentii . Are un Engine grafic exceptional ca un enhacement care o data activat la un film fullhd te face sa uiti ca este un telefon si ai impresia ca tii in mana o plasma , sunt foarte incantat de calitate . Luminozitatea pe soare si adaptabilitatea e foarte bine calibrata . Am precizat ca fotografiile pe noapte sunt mai luminoase decat vad cu ochiul liber ? Autonomia este una buna , cu 4g permanent date mobile si wifi , folosindu-l intensiv rezista mai mult de 16 ore , si cu modul stamina am reusit performanta de 5 zile pe care o mai egaleaza doar nokia 3310 . Designul frumos si armonios exact cum ar trebui sa fie .
Dar are si probleme din pacate …
Supraincalzirea este cea care m-a pus pe ganduri putin , se incalzeste prea repede chiar si acum cand scriu aceste randuri are undeva la 41-42 de grade si efectiv se simte la mana .
A doua problema care ma face sa il trimit in service este aparitia unei pete galben-oranj semicirculara cu o tenta de mov-roz in mijloc la jumatatea distantei dintre portul USB si portul de playstation pe partea stanga sus pe care am observat-o ieri . Telefonul este tinut in husa , nu a fost scapat pe jos niciodata , nu a fost bruscat , nu a avut nici un fel de alt soc inafara de cel termic datorat de supraincalzirea aparatului , nu prezinta nici macar urme de zgariere .
Aceste probleme ma fac sa il trimit in service si evident o sa revin cu un comentariu daca s-a rezolvat problema sau ce spun cei de la service . Pentru 30 de milioane nu ar trebui sa aiba asa probleme .
Cu toate acrstea Sony ramane prima marca la care ma gandesc cand vine vorba de achizitionarea unui device si as recomanda oricui aceast telefon extraordinar ! Numai de bine !
 
Salut!
Cumpăr urgent Sony z3, spart, deteriorat, făcut praf, ofer 300 RON sau un Sony Xperia z în stare buna de funcționare!
 
Dacă este cineva interesat, lăsați un comentariu și vă furnizez eu adresele de e-mail…
 
Da , dupa cum am spus , am revenit cu un comentariu la cel precedent al meu . Pacat , pacat , pacat de SONY ! Am fost cu telefonul in service la REGENERSIS (cel mai inuman service existent in Romania) unde expertii au declarat ca este vorba de un soc termic al aparatului nu cauzat de consumator si in consecinta am scapat sa platesc reparatia , ecranul mi-a fost schimbat . Toate bune si frumoase … dar il desfac , am avut intuitia sa il desfac din cutia din care vine sigilat dupa reparatie in fata lor si initial am crezut ca visez … parca au jucat fotbal cu telefonul pe stanca … l-am predat din husa la ei si nu avea nici cea mai fina zgarietura iar dupa revenirea din service (care a tinut aproape 2 zile) era facut praf , plin de zgarieturi pe spate , si zgarieturi adanci , in lateral tot zgarieturi si 2 colturi din aluminiu infundate si facute terci … Am avut o criza de nervi si am re-predat telefonul impreuna cu o plangere , am sesizat si reclamat REGENERSIS la OPC dupa ce acestia au refuzat sa imi schimbe telefonul integral acuzand ca asa l-am predat eu . O sa sesizes si am sa fac plangere si la VODAFONE in aceste conditii . Momentan am incercat amiabil sa il retrimit in service deoarece am constatat la o simpla apasare ca displayul se desprinde de carcasa . Conform cu garantia , ar trebui sami-l schimbe . Maine merg sa il iau din service a doua oara si am sa postez ce s-a intamplat mai departe.
 
Salut, imi pare foarte rau sa aud asta…
Cand ai lasat telefonul nu ti-au dat o foaie de constatare pe care sa scrie ca e impecabil?
 
Bună, dețin un sony z3 de aproape 5 luni inafara de sticla securizata pe fata și pe spate nu am adăugat nimic, țin să menționez că lucrez ca gestionar șofer și fermier acasă, de încălzit sa încălzit, dar nu exagerat, în mare parte sunt foarte mulțumit de el, bateria tine de la 5 dimineața pana la 23 seara de curând am achiziționat și sony SmartWatch 3, foarte util când sunt foarte ocupat și primesc comenzi, pentru nimic nu laș schimba numai când apare în România z5 dar pana atunci rămân la z3, rapid funcții utile, și rezistent la apa mai ales ceasul
 
Mersi pentru confirmare.
 
@Dan Dragomir , am semnat fisa de constatare si intrare service si poze facute la receptie si transmise pe emailul lor pentru atasare la inregistrare intrare service si constatare , doamna de la receptie intr-adevar a constatat ca nu exista nici macar zgarieturi superficiale pe aparat si starea este excelenta . Am adus si fisa de constatare cand m-a chemat sa il preiau si le-am aratat in ce stare l-am adus dar nu am putut sa ma inteleg cu ei ei subliniind faptul ca l-au monitorizat corect si asa l-au primit ..
 
buna ziua, vreau sa raspund la mai toti utilizatorii de sony :
– sticla la toate modelele de sony z – z5 este capsulata.
-metoda de capsulare se face la cald sau la rece, de aceia este supusa la torsiuni sau incovoieri pentru a se plia perfect in carcasa metalica cu care vine telefonul.
-japonezii au optat ptr protectie la apa si de aceia tot ce fac este ermetic – ermetizat.
-sticla este tot timpul sub presiune si de aceia nu este rocomandata o presiune suplimentara activa sau schimbari bruste de temperatura.
-utilizarea telefoanelor in regim agresiv nu este de dorit deoarece se stie bine ca se incing procesoarele.lipsa aerisirii naturale duce la disiparea caldurii prin ecran si apoi devine un factor casabil.
-recomandarea mea este sa nu inveliti in exces telefonul cu diferite folii sau huse deoarece nu isi face natural racirea iar in cazul lovirilor usoare sau factori de temperatura bruste dauneaza structuarii moleculare a sticlei.
-in componenta sticlei japonezii nu opteaza ptr un adaos mai mare de factori necasabili in genul sau spre exemplu cum este sticla de la aragaz care rezista bine la temperatura mare sau socuri.
-cei care au avut probleme cu sticla nu au menajat telefonul suficient.
 
BUNA, DE O SAPTAMANA MI-AM Achizitionat un xperia z3 nou, de care sunt indragostit, atat de indragostit incat l-am luat si in piscina cu mine de doua ori unde am facut poze, am filmat, asta in doua zile diferite, insa dupa a doua zi de utilizare la piscina, totul mergae bine la superbul telefonul, mai putin touchscreen ul care nu mai merge DELOC :(. A mai avut cineva probleme cu utilizarea telefonului sub apa? imi acopera garantia aceasta probleme?
 
Salut,
Practic, este vina producatorului, pentru ca a incurajat reclamele in care se zice ca rezista sub apa si asa mai departe.
De fapt, telefonul rezista mai degraba la stropi de apa, nu sub apa.
Exista pe forumul Sony zeci si sute de mesaje similare, dupa ce il bagi sub apa nu mai merge ecranul.
Sincer, cred ca in Romania nu acopera garantia asta. Trebuie sa incerci , dar te rog sa ne dai un semn cum a mers.
 
Salut,
Am si eu un sony xperia z3 silver si sunt foarte multumit de el avan in vedere ca nu m-a lasat la greu niciodata dar totusi am observat ca ecranul se dezlipeste iar asta m-a cam dezamagit .Stie cineva ce se poate face si cat costa reparatia ?
 
Salut,
Am mai primit comentarii pe tema asta, ar trebui sa ti-l schimbe la garantie.
Dacă nu, costa 150-250 de euro in funcție de service să schimbe cu totul ecranul.
 
Am un xperia z3 de 2 ani. Acum 2 zile am deschis aparatul foto si am obs ca nu merge. Nu vede imaginea pe care doresc sa o pozez. Cand deschid aplicatia apare ecranul negru, ca si cum obiectivul este acoperit de ceva. Iar pe acest ecran apare un cerculet ca atunci cand vrei sa faci crop. Cerculet care se muta in locul in care atingi ecranul negru. Am crezut ca e de la setari ceva. Ce poate fi? Ciudat e ca daca dau sa mi fac autoportret surprinde imaginea…. Poate s a stricat camera principala si merge doar cea secundara… Nu e nimic crapat… Problema a aparut dupa ce am repornit tel, fortata fiind de faptul ca lanterna a ramas blocata pe deschis, desi o dezactivasem. multumesc!
 
Se pare că e o problemă des întâlnită la Xperia Z3, iar oamenii spun că au trimis telefonul la service și s-a întors exact la fel. Aparent nici ei nu știu de la ce este. Pentru unii a mers cu hard reset, dar ai grijă să îți copiezi toate datele întâi.
http://forum.xda-developers.com/z3-compact/help/rear-camera-black-t3291747
 
Salut tocmai am cumpărat un Sony Z3 second-hand care arata impecabil și mai are și garanție pana în Septembrie problema este ca mi s-a dezlipit spatele undeva în dreptul camerei….și pleacă pana jos….bănuiesc ca de la căldură….Telefonul este cumpărat de pe cell.ro și as dori sa știu dacă ar putea face obiectul garanției…