Eroarea „procesul com.google.process.gapps s-a oprit” se poate rezolva. Unul dintre telefoanele cu Android din familie a înnebunit zilele trecute. Nu puteai să faci nimic pe el, apărea din 10 în 10 secunde mesajul Unfortunately the process com.google.process.gapps has stopped (procesul com.google.process.gapps s-a oprit). Poți să îl închizi, dar el reapare imediat după câteva secunde, uneori nici nu treceau 10 secunde. După părerea mea este singura soluție și pentru atunci când Google Play dă crash la fiecare pornire sau apare cealaltă notificare, că Google Play Services has stopped.

Unfortunately the process com.google.process.gapps has stopped

Soluții online pentru procesul com.google.process.gapps s-a oprit

Am căutat online soluția pentru eroarea dată și am găsit un tutorial destul de complet. Am urmat cam toți pașii de acolo, fără nicio rezolvare. Vi le enumăr mai jos doar ca să știți de-acum că ele nu au funcționat.

– accesat Settings / Apps / Google Play – Clear Data, Clear Cache.
– accesat Settings / Apps / Google Play Services – Clear Data, Clear Cache
– accesat Settings / Apps/ All – iar de aici accesat meniul cu trei puncte din dreapta sus, apoi Reset app preferences

Printre picături am făcut și restarturi, din când în când, fără nicio rezolvare. Fereastra pop-up apărea imediat la loc și afișa aceeași eroare iar și iar. De asemenea, am încercat să dezactivez actualizarea automată a aplicațiilor și să văd dacă era de la ea:

google play auto update apps

Am făcut toate astea și speram că s-a rezolvat, așa că am repornit iar telefonul și aparent mergea ok. Dar am adăugat contul de Google pentru a instala aplicații și jocuri, iar imediat după confirmarea parolei, eroarea a revenit. Există și niște articole care spun că trebuie să dai Update la Google Play sau la Google Play Services, dar nu apăreau la niciunul actualizări. Așa că mi-am adus aminte de o soluție pe care am mai folosit-o, dar uitasem și a fost nevoie să mă enervez foarte tare pentru a reuși să rezolv problema 🙂

Altă soluție pentru eroare

Soluția implică hard reset, adică telefonul revine la setările din fabrică. Pentru a vă asigura că nu pierdeți tot urmați pașii ăștia:
– faceți backup la telefon;
– copiați pozele și clipurile video pe laptop sau computer;
– intrați la Settings / Account și dați click pe contul de Google și faceți Sync la Contacts;

Apoi, urmați pașii de mai jos care rezolvă problema cu eroarea Unfortunately the process com.google.process.gapps has stopped:

– Închideți telefonul complet (Power Off);
– Apăsați Volum + împreună cu butonul Home și Power simultan;
– Când apare logo-ul luați degetul de pe Power;
– Așteptați să apară meniul cod;
– cu tastele de volum selectați opțiunea Wipe Data / Factory Reset;
– confirmați opțiunea cu Power și apoi selectați iar Yes;
– va dura câteva minute, iar telefonul revine la setări din fabrică fără alte erori;

Eu am scăpat de eroarea procesul com.google.process.gapps s-a oprit descrisă mai sus și nu am mai avut probleme. Apoi am reintrodus contul de Android și s-au reinstalat la loc toate aplicațiile. Folosesc Google Photos și am toate pozele la zi. E adevărat, trebuie băgate iar parolele la conturi de Google, Facebook, Instagram și altele. Dar acum merge perfect și se mișcă mai repede decât înainte.