Cei de la HTC au anunțat rezultatele financiare pentru trimestrul doi din 2016, iar problemele persistă, deși se remarcă o creștere a veniturilor dată probabil de HTC 10. Compania a înregistrat iar pierderi, de circa 132 de milioane de dolari.
De menționat că și LG au raportat pierderi similare, doar Samsung a avut un trimestru foarte bun. Și Apple este pe minus.
Veniturile HTC au fost de 596 milioane de dolari, cam la jumătate față de aceeași perioadă din 2015. Adică rezultatele bune pentru HTC 10 nu au schimbat trendul general de scădere cu care taiwanezii se luptă de ani de zile. HTC 10 a adus o creștere față de primul trimestru din 2016, dar cam atât. Față de perioada ianuarie-martie 2016 veniturile au crescut cu 27%, iar compania vorbește despre succesul soluției VR HTC Vive.
Oficialii companiei spun că vânzările HTC 10 și HTC Vive vor continua să crească anul acesta și că vor urma și rezultate mai bune. Vive prinde datorită unei realizări mai profesioniste din punct de vedere al graficii, interacțiunii și al colaborării cu marii producători de conținut. Au lansat și o variantă business a soluției, iar lansarea de noi jocuri video continuă. Acum rămâne de văzut dacă asta a fost cea mai bună soluție.
HTC ar putea avea un succes mai vizibil dacă noile modele Nexus realizate pentru Google vor fi apreciate de utilizatori. Rămâne să aflăm mai multe detalii despre ele, lansarea este probabil în trimestrul al treilea, pentru a fi vândute în perioada de final de an.