După cum știți grupurile Intact și RCS RDS au niște meciuri mai vechi. După ce a ieșit la iveală implicarea grupului Digi în scandalul de corupție în care e acuzat Mitică Dragomir, toată afacerea ia din nou amploare.

Culmea este că Antena 3 n-ar fi ajuns niciodată la audiențele de azi dacă nu era preluată în grila RCS RDS, pe serviciul lor de televiziune prin cablu și apoi pe satelit. Pe de altă parte RCS RDS a învățat de la Antene care este de fapt business-ul din spate și și-a făcut propriile canale cu același profil. Cred că punctul final al relației celor două a fost atunci când RCS și-a făcut Digi Sport și le-a suflat drepturile de transmisie a meciurilor.

Recent, a ieșit la iveală că DNA anchetează grupul RCS RDS pentru corupție în cazul respectiv. Iar la Antena 3 a început o apocalipsă media de genul celei pe care o generează de câte ori rămân fără subiecte. Vă dau niște extemple (1, cel puțin 2 intră la capitolul fabricat 100%, dar nici 3 nu e de colo). Pentru că se adunaseră prea multe la un loc, cei de la RCS RDS au început să trimită pe bandă dezmințiri.

Zoltan Teszari, patronul RCS RDS, precizează:

1. Pe domnul președinte Traian Băsescu nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am întâlnit, n-am participat la nicio întâlnire, publică sau privată, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia să să fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia să. N-am comunicat cu domnia să nici prin intermediari, prieteni sau cunoștințe.

2. Întrucât din conversația mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume și asociate eronat, precizez că vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS dn anul 1994 și despre fiul acestuia – Sirian Radu (Răducu).

Separat de acest mesaj, compania a trimis și un alt mesaj oficial:

Noua campanie de denigrare inițiată de Antena 3, Antena 1 și de trustul Intact prin toate canalele de comunicare ale acestuia împotriva RCS & RDS și împotriva unora dintre acționarii și managerii grupului nostru are un profund caracter calomnios, astfel încât ne vom adresa justiției pentru a ne proteja drepturile și interesele legitime. Canalele media ale Trustului Intact continuă practica de manipulare a opiniei publice cu încălcarea normele legale în scopul de a ne produce prejudicii de imagine, prezentând publicului în mod tendențios, cu rea-credință informații și știri false.

Refuzăm să ne lăsăm antrenați în acest circ mediatic, astfel încât nu vom răspunde provocărilor canalelor media ale Trustului Intact. Le mulțumim clienților și investitorilor noștri pentru încrederea acordată și considerăm că timpul va demonstra caracterul nelegal, profund calomnios și interesat al celor care au orchestrat toată această campanie concertată de denigrare.”

Nu știu de ce, dar cred că povestea va continua.