Vodafone a anunțat azi primele abonamente 5G, Red Infinity 17 și Red Infinity 25, cu acoperire deocamdată în București, Cluj-Napoca și Mamaia. Aceasta va fi extinsă ulterior, deocamdată datele mobile sunt nelimitate. Vodafone a fost primul operator care anuțat lansarea 5G pe spectrul vechi.

Red Infinity 17 și Red Infinity 25

Pentru un 5G bazat pe noul spectru disponibil operatorilor, se va face o licitație care e prevăzută să aibă loc anul acesta, iar de anul viitor operatorii vor putea instala noi antene. Lansarea de facto a 5G va fi în 2020.

Lansarea abonamentelor 5G Vodafone vine la o lună după activarea primelor stații radio 5G în rețeaua mobilă Supernet 5, echipamente care permit clienților români să aibă acces la tehnologia de ultimă generație cu viteze extraordinare.

Red Infinity 17 și Red Infinity 25 sunt primele abonamente 5G ce oferă trafic de date nelimitat în rețeaua Supernet 5G, prima rețea 5G din România. Abonamentele sunt deocamdată accesibile doar cu telefoane Xiaomi 5G, respectiv modelul Xiaomi Mi Mix 3 5G, care este lansat la o ofertă specială. La abonamentul Red Infinity 17, telefonul are un avans de 216 euro și rată de 25 de euro pe lună. Cu abonamentul Red Infinity 25 puteți lua telefonul cu un avans de 96 de euro și rata de 30 de euro pe lună.

Suntem foarte mândri să fim printre puținii operatori de la nivel global și primul din România care au lansat servicii și ofertă comercială 5G. Acest lucru vorbește despre angajamentul nostru de a ne consolida poziţia de lideri în inovație, nu doar la nivel local, dar și la nivel global asigurându-ne că utilizatorii din România au oportunitatea de a experimenta tehnologii de top. Ne menținem angajamentul de a ne continua misiunea și investițiile pe termen lung în tehnologii de ultimă generație pentru a susține și a dezvolta societatea digitală românească în era vitezei”, a declarat Mostafa El Beltagy, Director Customer Business Unit, Vodafone România.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!