Unul dintre primele smartphone-uri 5G este Xiaomi Mi Mix 3, care nu este încă oficial, ci a fost prezentat la nivel de teaser, dar este ccompatibil cu tehnologia de ultimă generație. Lansarea oficială ar urma să fie în octombrie.

xiaomi mi mix 3 5g verge

Sursa: The Verge

Lenovo și OnePlus ar lucra la telefoane cu tehnologie 5G, iar lansările urmează să fie oficiale. OnePlus are însă lansarea abia pe 15 ianuarie 2019. Lenovo a lansat deja pentru Motorola Z un Moto Mod cu tehnologie 5G.

Evident, nu există deocamdată rețele 5G, se discută încă despre spectru și anul viitor va fi probabil licitație pentru acest spectru. Teste s-au făcut și se fac, dar va dura pînă când se organizează licitația, să vedem dacă operatorii vor fi de acord cu costurile și cât va dura implementarea. Probabil din 2020 vom vedea și rețele 5G funcționale. Dar fiind un vehicol de marketing important, tehnologia 5G este folosită din plin în toate prezentările de marketing.

Xiaomi Mi Mix 3

Cei de la Xiaomi, care țin capul de afiș al lansărilor de anul acesta cu modele foarte atractive prin raportul calitate/preț, vor acum să lanseze primul telefon 5G, în luna octombrie. Xiaomi Mi Mix 3 păstrează tradiția de a avea ecranul cu marginile cele mai subțiri din lume, iar la asta se adaugă multe inovații marca Xiaomi. Am văzut modelele Mi Mix și Mi Mix 2, iar apoi am scris despre lansarea Mi Mix 2S. Abia aștept să văd modelul cu numărul trei oficial.

Imaginea asta a fost publicată pe Weibo de un oficial Xiaomi, conform The Verge.

Imaginile cam diferă, dar este posibil să existe diferențe între prototipul testat de ei și modelul care va fi în final pe piață. Nefiind lansat însă, nu cred că contează foarte tare, cel mai mult contează informațiile oferite.

Deocamdată nu știm mai multe. Dacă se lansează în octombrie, atunci sigur va avea procesor Qualcomm Snapdragon 845, iar telefonul va folosi modem-ul 5G prezentat deja de Qualcomm. Din ce am mai citit, va avea versiuni cu 6 sau 8 GB de RAM și stocare de 64 / 128 / 256 GB, cu diferențe importante de preț. Ecranul este Super AMOLED și dispune de o cameră selfie cu senzor de 20 de megapixeli. Canera ar fi plasată într-un mecanism pop-out în genul celor folosite la Oppo Find X.

Modelul de bază este cam 510 dolari, iar modelul de top ajunge la 800 de dolari (8GB RAM, 256GB stocare, carcasă ceramică).