Blackberry Motion este primul smartphone doar cu ecran tactil din era TCL. Au încercat întâi să atragă fanii tastaturii Qwerty. Modelul Blackberry Keyone a fost foarte bun, dar nu cred că au vândut cât ar fi vrut.

Blackberry Motion

Sursa: Evan Blass

Terminalul a mai circulat online, tot pe surse, sub numele de Krypton. Aparent, primele tentative au fost doar un test să vadă dacă va putea vinde modele noi. Se pare că testul a reușit și acum compania chineză va continua să lanseze modele noi sub brandul Blackberry. TCL fac și telefoanele Alcatel, iar de anul viitor vom avea și Palm 🙂

Blackberry Motion pare să reamintească de vechiul brand al companiei canadiene, Research in Motion, trezind astfel nostalgia clienților. Nu avem foarte multe detalii tehnice privind modelul nou, dar știm că el a trecut certificarea Bluetooth SIG, deci va avea probabil Bluetooth 5.0. A fost certificat WiFi și de asemenea de autoritatea americană FCC.

Este clar că va continua să fie un smartphone Android, renunțând la alte inovații pe partea software, doar Messenger mai ține de trecutul istoric Blackberry. Cei de la XDA spun că lansarea oficială a acestui model va fi în octombrie. De asemenea, are certificare IP67 pentru rezistența la apă și praf, iar printre specificațiile care circulă pe surse se numără Snapdragon 625 / 626, cam 4GB de RAM și o baterie de 4.000 mAh ca să reziste mai mult decât media. Ecranul ar urma să fie Full HD, iar TCL a lăsat să le scape online informația că ar avea senzor de amprentă sub sticlă.

Acest zvon cred că va pica la fel cum a picat și la iPhone X sau Note 8, pentru că alte companii nu au reușit să pună senzorul sub sticla de pe ecran. Dar să vedem ce pot face chinezii de la TCL 🙂