LG V35 ThinQ este următorul flagship al companiei sud-coreene, care va fi lansat după modelul LG G7, despre care știm deja că are ecran cu moț și se lansează în mai. Pentru că mulți fani s-au declarat contra bretonului pe ecran, LG a prezentat „pe surse” modelul V35 ThinQ, care va avea ecran normal.
LG a organizat o discuție cu fanii pe Reddit, unde a expus ideea că LG G7 va avea moț, că nu Apple a inventat asta, ci Essential Phone, care era cu Android, cunoașteți povestea. Au avut însă parte de mesaje negative de la fani, la un asemenea nivel încât a fost ștearsă toată discuția. Probabil cei de la LG se tem acum că LG G7 nu va avea succesul dorit, iar informațiile au fost trimise pe surse către Android Headlines.
LG V35 ThinQ este modelul care continuă seria LG V30S ThinQ. Eu am avut ocazia să testez acest model la Barcelona, mi-a plăcut, este un flagship interesant, dar nu văd să apară prin magazinele de la noi. Dacă îl găsiți, dați un semn. Am văzut de asemenea LG V30, modelul de anul trecut, de asemenea, un smartphone foarte bun, de calitate, care merită banii. Dar LG a schimbat ceva în politica lor pe Europa de Est și nu le-am mai primit la teste cum era normal.
Probabil nici LG G7, nici V35 nu vor mai veni la test. Dar încerc să fac rost de ele, imediat după lansarea oficială.
Detalii tehnice LG V35 ThinQ
Ecran: 6-inch QHD+ OLED 18:9
Procesor: Snapdragon 845
Camera foto: duală, senzori de 16 megapixeli
Tehnologii: voice recognition, asistent AI ThinQ
Frontala: 16 megapixeli
Lansare LG V35
Sursele vorbesc despre o lansare în trimestrul trei. Anul trecut am văzut LG V30 la IFA Berlin. O să merg probabil și anul acesta, deci la început de septembrie vedem următorul model LG. Nu sunt date toate detaliile tehnice, dar este clar că modelele de anul ăsta au Qualcomm Snapdragon 845, probabil 4/6GB de RAM, 64/128GB de stocare internă. Există șanse ca LG să pună cameră foto duală și frontal, pentru că au tot felul de tehnologii foto care ar beneficia de aceste camere.
Ecranul este cel clasic de 6 inch, OLED, cu margini subțiri și formatul 18:9, deci nu are moț. Probabil vor avea deblocare cu recunoașterea feței și acum recunoașterea vocală se face de la 5 metri distanță. Deci puteți da comenzi asistentului fără să fiți lângă telefon.
Camera foto de pe spate pare să fie cea clasică LG, cu doi senzori de 16 megapixeli. Nu știm restul detaliilor, dar sunt convins că vor apărea în curând. Cei de la AH au mai scris despre tehnologia audio, cu Hi-Res DAC, dar și despre asistentul virtual THinQ.
Actualizări software
Cei de la LG au anunțat recent lansarea unui centru software care să studieze și să asigure că utilizatorii primesc rapid actualizări software. Deși ei nu au foarte multe modele, LG nu este cunoscută pentru actualizări rapide ale sistemului de operare. Pentru utilizatori acest lucru devine esențial, chiar și Samsung a început să ofere actualizări pentru modelele mai vechi, iar alți producători promit actualizări rapide.
LG vrea acum să aducă Android Oreo pe LG G6, iar apoi va încerca să actualizeze constant modelele de top. Ceea ce este o idee foarte bună.
Via: XDA-Developers