Nokia 3310 3G ar putea fi lansat curând în Europa, conform unor informații publicate de operatorul Three din Irlanda. HMD Global a relansat anul acesta Nokia 3310 și a avut un succes nesperat, dar foarte multă lume a reproșat, pe bună dreptate, lipsa tehnologiei 3G.

Adică ai făcut un telefon inteligent, aproape smartphone, ai browser și aplicații de Internet, dar nu ai 3G în 2017? Este un pic aiurea. De aceea, este foarte plauzibil ca finlandezii să lucreze la o versiune 3G, iar lansarea să fie în septembrie sau octombrie, cum spun oamenii operatorului telecom.

Am văzut telefonul la Mobile World Congress și mi s-a părut genial, fie ca și telefon de back-up, pe care să îl ții doar să suni de pe el, fie ca telefon mobil pentru cei care încă își mai amintesc de originalul Nokia 3310. Și are și Snake pe el:



Nokia 3310 TA-1036 a fost descoperit de asemenea pe site-ul autorității americane FCC (Federal Communciation Comission), unde de asemenea apare informația că ar fi compatibil 3G. Discuții despre o versiune 3G a lui Nokia 3310 2017 au mai fost anterior, dar nu se găsea absolut nicio confirmare oficială. Știm că HMD Global a promis lansarea de modele noi pînă la finalul acestui an, deci Nokia 8 este ca și confirmat. Dar ei nu au discutat deloc despre Nokia 3310 sau alte modele clasice care să fie relansate.

Este adevărat de asemenea că există o discuție privind spectrul, că este foarte posibil ca rețelele 2G să fie închise pentru a face loc pentru 5G. Unii oficiali sunt de acord cu asta, alții spun că 2G este prea utilizat de aplicații Internet of Things (IoT) și că mai repede se va închide 3G în loc. Cum 2020 este termenul limită pentru lansarea 5G, probabil vom vedea anii următori tot mai multe discuții pe tema asta.

Cei de la Three Ireland spun că ei nici nu oferă Nokia 3310 2017 tocmai pentru că nu are tehnologie 3G. Nici la noi nu a fost foarte promovat acest model, dar știu că fanii Nokia l-au cumpărat.

Sursa