Nokia P1 cu Android ar putea fi primul smartphone lansat în noua formulă: chinezii vor folosi brandul Nokia pentru terminale smart noi. Producătorul este probabil Foxconn, care a cumpărat marca de la Microsoft, alături de divizia smartphone Sharp și alte patente.

Nokia-P1-Android-compressor

Deocamdată avem doar imagini care par să fie identice cu materialele de PR, comunicatele de presă oficiale.

La o întâlnire cu oficialii Nokia România, aceștia au confirmat faptul că Nokia nu va mai produce telefoane, dar are licențiat brandul Nokia pentru smartphone-uri către un producător chinez. Așa fac acum și Philips, Alcatel și alte foste nume mari din industrie, care nu mai produc propriile terminale, dar licențiază brandul. Ce înseamnă asta? Că brandul se ocupă relativ de design și testarea calității, iar chinezii se ocupă de realizarea telefoanelor, promovarea și vânzarea lor.

Deocamdată Philips și Alcatel au un succes relativ cu noile telefoane, mai ales pentru că utilizatorii nu știu cum sunt făcute telefoanele sau dacă știu, se gândesc că și iPhone este Made in China.

Nokia P1 ar putea fi de fapt o variantă nouă a lui Sharp Aquos P1, un telefon care a avut succes, dar care nu a fost promovat internațional de Sharp. Acum, în noul context comercial, Foxconn ar putea atât să promoveze produsele, cât și să producă suficient de multe telefoane Nokia pentru a relansa marca. După părerea mea, așa cum am scris și de alte branduri, un singur model interesant este suficient pentru a atrage atenția utilizatorilor, care mereu caută alternative la telefoanele aproape identice de pe piață. Un model interesant, care să fie prezentat oficial, să aibă review-uri bune, să fie premiat la diverse evenimente, ar genera vânzări suficiente pentru a veni anul viitor cu două-trei modele noi.

Deocamdată nu vem mai multe detalii despre Nokia P1. Sper ca zvonurile de data asta să se confirme, pentru că ultimele informații care le-am publicat pe tema asta s-au dovedit doar invenții. Dar tocmai pentru că Nokia este un brand iubit toată lumea speră în relansare. Așa că zvonurile tot apar.

Via MobZine.ro