Nokia X (2018) se apropie de lansarea oficială și va fi primul lor smartphone cu ecran cu moț similar iPhone X. Astfel, HMD Global va reînvia anul acesta încă un brand cunoscut care în 2014, a fost foarte iubit. Relansarea brandului Nokia merge în continuare ok, iar eu mă aștept ca anul ăsta să revină în topul celor mai importante branduri.
Sursa foto: Android Authority
Deși se anunță pe diverse canale lansarea oficială pe 16 mai, aș putea să pun pariu că lansarea lui va fi la finalul acestei luni (sau e posibil ca lansarea în China să fie pe 16 mai și cea europeană la finalul lunii). Din păcate în următoarea perioadă putem doar să așteptăm și să vedem ce se întâmplă.
Specificațiile tehnice Nokia X (2018) au apărut datorită certificărilor obținute în China, la autoritatea TENAA. Deocamdată nu știm chiar toate detaliile. Ecranul are 5.8-inch, format 19:9 și rezoluție 2280×1080 pixeli, TFT display (16 milioane de nuanțe de culori), apoi nu știm procesorul, dar frecvența este la 1,8GHz (Snapdragon 636?), versiunile sunt cu 3GB / 4GB și 6GB de RAM și 32 / 64 GB de stocare internă. Nu lipsește carduri de memorie microSD integrat. Are cameră foto duală pe spate cu senzor de 16 megapixeli și al doilea necunosut, iar camera foto frontală are senzor de 16 megapixeli de asemenea.
Bateria integrată este de 3.000 mAh, are Bluetooth și USB și de asemenea Android 8.1 Oreo. Numele de cod este Nokia X TA-1099. Mai multe imagini cu telefonul HDM Global sunt aici și am găsit și un video cu un așa-zis hands-on pe Youtube.
Pagina corespunzătoare a autorității chineze poate fi consultată aici. De asemenea, pe pagina Nokia China de pe Weibo a fost postată o imagine cu un telefon cu ecran cu moț, ceea ce ar sugera că Nokia X este real. Nu știm însă cât de oficială este acea pagină sau poate este făcută de fani.
Sursele vorbesc și despre un preț foarte competitiv, cu care Nokia vrea iar să concureze producătorii chinezi, care au cam acaparat piața de low-cost nu doar la ei acasă, ci cam peste tot în lume. Mi se pare o idee foarte bună și sper să le iasă și acest pariu.