OnePlus 5T, terminalul cu design modern care înlocuiește deja vechiul OnePlus 5, este lansat oficial în seara asta. Am urmărit evenimentul oficial aici și vă scriu în timp real. Am văzut o mulțime de reclame la OnePlus pînă mi-am dat seama că stream-ul oficial nu începuse.

One plus 5t

Puteți citi și articolele despre Oneplus 5 și ce știam pe surse despre Oneplus 5T. Compania a confirmat oficial acest model de foarte mult timp, au stârnit tot felul de dezbateri și comentarii. Recent, s-a descoperit că sistemul lor de operare ascunde și un troian care permitea controlul de la distanță al oricărui telefon. Mai demult s-a descoperit că telefoanele copiau datele utilizatorilor și le trimiteau în China. Mă rog, de fiecare dată au găsit explicații și fanii nu s-au speriat.

OnePlus 5T

Am trecut peste ce se discuta, găsiți mai jos. Vă povestesc întâi despre OnePlus 5T. Telefonul arată exact ca în prezentările lansate pe surse, ceea ce confirmă că au fost date de companie, cu bună știință. Noutatea este ecranul principal, cu format 18:9. „Este ca și trecerea de la fostul televizor CRT la un LCD cu ecran plat”, spun oficialii companiei. O dată ce ai făcut trecerea, nu mai este drum înapoi.

Evident, au eliminat butonul de sub ecran, iar ecranul Super AMOLED permite acum o luminozitate mai puternică decât ecranele precedente. Crește și contrastul și oferă o vizionare mai bună. Se pot schimba culorile ecranului exact așa cum le dorește utilizatorul. Senzorul de amprentă este acum mutat pe spate.

Lansează Face Unlock, cel mai rapid sistem de deblocare pe Android, durează sub o secundă să te identifice și aparent nu depinde de lumină, testul a mers în lumină destul de slabă. Telefonul are și mufă de căști 3.5 mm jack. Camera foto pe spate rămâne cea duală, cu două îmbunătățiri. Prima pentru low-light și a doua pentru selfie. Al doilea senzor are lentila f/1.7 pentru situații când luminozitatea este scăzută.

Se confirmă și procesorul Qualcomm Snapdragon 835, cu 6 sau 8 GB de RAM. Se confirmă camera foto duală 16+20 de megapixeli, dar și celelalte detalii.

Prețul OnePlus 5T este de 499 euro în Europa. Lansarea comercială este din 21 noiembrie.

Despre OnePlus și planurile lor

Evenimentul începe cu o explicație OnePlus care spune că a crescut atât de mult pentru că face hardware de bună calitate și care este accesibil pentru utilizator, un lucru extrem de atins pentru oricare dintre jucătorii din industrie – spune oficialul, arătând oarecum spre Apple sau Samsung. De asemenea, subliniază importanța feedback-ului primit de la utilizatori în dezvoltarea produselor.

Oxygen OS a început cu OnePlus 2, prima variantă nu avea un sistem de operare independent. Au constuit apoi Oxygen OS pornind de la ce doreau utilizatorii, iar Oxygen este un nume care a fost propus pe forumul OnePlus. Au păstrat tot ce oferă Android și au încercat să adauge diverse alte lucruri peste ceea ce oferă platforma Google. Prezentarea lui arată că înțelege foarte bine dorința utilizatorilor pentru un Android curat, dar Oxygen OS a fost optimizat să fie și mai curat și mai rapid, cu un consum mai redus de energie și au încercat să rezolve ambele probleme optimizând Android.

OnePlus a angajat 250 de beta-testeri care să analizeze noile produse și noile actualizări software ca să nu apară probleme. Vorbește de asemenea despre transferul datelor de pe vechiul telefon pe cel nou. Android 8.0 Oreo va intra la testare din decembrie.

Prima oară, OnePlus a creat doar 1000 de telefoane, neavând încredere în puterea de vânzare proprie. De aceea a fost creat sistemul de invitații. Prima oară 140.000 de oameni au vrut să cumpere telefonul. Au avut și o campanie să îți strici vechiul telefon pentru a trece la noul OnePlus One. Iar oamenii vindeau invitația pentru a cumpăra telefonul cu 400 de dolari. Doar invitația a fost 400 de dolari.

Aproape 1 milion de telefoane au fost vândute în primul an. Oneplus 2 a avut două probleme, Qualcomm Snapdragon 810 și lipsa NFC a dus la o experiență proastă, iar telefonul nu s-a vândut foarte bine. Apoi au vrut să intre pe zona mid-range, OnePlus X, iar acesta s-a dovedit un produs cu rezultate medii, pentru că unii fani credeau că este flagship și alții nu au vrut să îl cumpere tocmai pentru că nu era flagship.

Au început să ceară feedback de la utilizatori, iar Oneplus 3 și 3T au fost realizate pe baza celor dorite de utilizatori. Au avut succes. Iar OneOPlus 5 a fost considerat de oameni cel mai bun telefon de anul acesta.