Cei de la NASA au dat publicității cele mai clare imagini realizate de New Horizon când a trecut în vară pe lângă Pluto. Publicate pe contul oficial NASA, imaginile au fost preluate de mai multe publicații.


 

Anul 2015 a fost unul al revelațiilor spațiale, cel puțin pentru sistemul solar. Cercetătorii NASA au anunțat că au descoperit apă curgătoare pe Marte, iar vizita pe Pluto a reafirmat faptul că este planetă, chiar dacă este una din cele mai mici din sistem. De asemenea, NASA a confirmat că pregătește noi misiuni cu echipaj uman pe Lună, o discuție fiind deschisă de asemenea în privința planetei Venus. O fi doar o discuție pornită de la science fiction, dar cred că omenirea trebuie să înceapă să colonizeze alte planete. Pentru că pe asta am reușit să o epuizăm și pentru că este foarte posibil să fie un pic prea târziu pentru a mai redresa situația din punct de vedere al poluării.

Tot din zona spațială vine și altă informație, astronomii au descoperit la marginea Universului (11.5 miliarde de ani-lumină distanță de noi) o serie de galaxii în formare, zic ei. Dacă ne gândim logic, lumina a ajuns acum la lentila telescopului, deci astăzi, galaxiile astea sunt deja formate… sau nu? Cercetătorii spun că imaginile sunt similare cu o vizită înapoi în timp, acum 10 miliarde de ani nu existau nici Pământul, nici Soarele… ci galaxia noastră era și ea în formare. În orice caz, e un subiect de discutat.