Google face un nou pas pentru securizarea platformei Android, iar zilele trecut a lansat Google Play Protect, un fel de scanner care încearcă să detecteze aplicațiile malware. La mine pe Galaxy S8+ nu apare încă, ar trebui să fie în Google Play, la My Apps.
Din câte înțeleg Google Play Protect va fi instalat pe terminale în următoarele săptămâni, dacă informațiile sunt corecte. Cei de la Google spun că va fi pe toate terminalele care au Google Play instalat (dacă nu ai, află cum poți descărca magazin Google Play).
Google tocmai a anunțat că Android este activ pe 2 miliarde de terminale, iar asta înseamnă că au depășit practic Windows ca număr de utilizatori. De aceea și atacurile piraților Internetului se îndreaptă acum și spre Android, iar sistemul de operare deschis are destule vulnerabilități. Mai ales realizarea operațiunii de root și instalarea de aplicații din afara Google Play face ca terminalele să fie vulnerabile în fața aplicațiilor infectate. Iar apoi hackerii obțin informațiile stocate acolo și pot folosi terminalele în atacurile lor DDoS.
Google Play Protect va scana aplicațiile pe care vrei să le instalezi și te va anunța dacă sunt eventuale probleme. Google Play are acum peste 50 de miliarde de aplicații și le scanează continuu pentru a descoperi eventualele tenative de atac informatic. Aplicația de securitate rulează mereu în background, dar dacă aveți dubii o puteți porni și voi să scanați o aplicație care pare mai ciudată.
Google va folosi Play Protect pentru a oferi mai multă securitate pentru mediul enterprise. Noua soluție va fi inclusă automat în Android O și platforma nouă are de asemenea și alte măsuri de securitate suplimentare. Astfel încât cei de la Google vor să asigure companiile că terminalele cu Android sunt sigure de utilizat în companii. Play Protect se actualizează constant și învață pentru a fi mai eficientă în lupta cu amenințările informatice. Vor fi soluții mai bune pentru a bloca orice amenințare și de asemenea loguri mai detaliate pentru a înțelege ce s-a petrecut cu fiecare device.