Unul dintre modelele cele mai interesante de la Sony, terminalul compact din seria nouă Xperia XZ1, pare să fie confirmat oficial. Imaginile arată un model care păstrează linia Xperia, dar de data asta revin la ideea unui model compact cu dotări hardware de top.

Dup ce Sony lansa cu succes primul Xperia Z, cineva din cadrul companiei a avut ideea genială cu Xperia Z Compact. Pe măsură ce toți marii jucători (în afară de Apple) se depărtau de ecranul compact, Xperia Z1 Compact devenea un flagship cu ecran compact, care stă bine în buzunar și are puterea unui model de top. Mi-a plăcut mult modelul și am utilizat telefonul vreo 3 ani, mai ales că avea camera de 20 de megapixeli de la Xperia Z. Compania a continuat seria o perioadă, am ajuns să testez Xperia Z3 Compact, au avut chiar și Z5 Compact. Apoi, anul trecut, cineva a stricat seria.

În 2016, nu știu din ce considerente, Sony a lansat modelul Xperia X Compact, un telefon care păstra ideea de compact, dar nu mai era dotat ca vârf de gamă. Avea ecranul de 4.6 inch, dar pentru procesor au mers pe o variantă economică. Cred că telefonul nu a avut succesul dorit, așa că anul acesta revine modelul cu procesor de top. Sau cel puțin așa se aude.

Sony Xperia XZ1 Compact ar urma să aibă ecranul de 4.6 inch, cu rezoluție Full HD, absolut ok pentru dimensiune. Doar iPhone 7 mai are un ecran similar (4.7 inch, dar 1334×750 pixeli), probabil Apple va păstra dimensiunea și la 7S care se lansează în octombrie. Dar în rest toți producătorii merg pe minim 5 inch dacă vrei procesor puternic. Modelul are procesor Snapragon 835 cu 4GB de RAM, practic aveți aceeași performanță cu un flagship de top, într-un corp mai compact. Stocarea internă este de 64GB și are un slot de carduri de pînă la 256GB. Despre seria XZ1 se spune că va avea o cameră foto nouă, cu senzor de 19 megapixeli și software optimizat, practic Sony face cei mai buni senzori foto și este lider pe camere foto, ar fi timpul să vină și pe smartphone cu ceva cu adevărat competitiv.

Camera foto frontală ar urma să fie de 13 megapixeli, astfel că telefonul devine un must-have pentru pasionații de selfie-uri. Aș mai menționa bateria de 2.800 mAh, destul de mare pentru un model compact. Se zvonește că telefonul va avea un preț de 500 de euro, dar pe unele site-uri apare prețul de 500 de lire sterline, ceea ce ar înseamn cam 550 de euro. Așa că mai așteptăm confirmări oficiale. În orice caz, este un model interesant.