Tocmai am terminat de citit la Vali despre decizia de a părăsi Capital și de a se dedica Business Cover. Și nu mă pot abține să nu scriu iar despre presa românească și de greșelile enorme pe care le face, sigur sub presiune, fără experiență de management, în condiții grele. Dar se iau cele mai aberante și inexplicabile decizii în numele crizei.

Toată lumea înțelege că este criză și că veniturile din publicitate au scăzut (dap) spectaculos. Dar noi, inclusiv eu și Vali, am scris deseori despre metodele prin care diverse companii au trecut peste diverse crize – care sunt cele mai importante decizii și care sunt marile greșeli. Iar noi măcar ne-am făcut datoria să ne documentăm.

Cheltuielile unei companii cu forța de muncă sunt undeva între 1 și 10% din costurile companiei care ar trebui reduse. Impresionant! Păi să concediem toți angajații și face treaba femeia de serviciu și directorul. Tipic românesc.

Pe de altă parte, să ne gândim puțin la industria de media. Tendința s-a manifestat de mulți ani și am tot scris despre asta… Presa se orientează exclusiv spre scandal, monden și anchete, subiecte care o vreme păreau interesante, dar în acest moment duc la pierderea de cititori pe bandă. Se vede în toate cifrele de audiență vreți voi. Singurele publicații care au crescut sunt cele care investesc în marketing și publicitate (ah, da, investesc!). Deci cheltuie.

O publicație mai poate supraviețui dacă produce conținut bun. Dacă. Dar, treptat, din motive de buget, presa renunță la creatorii de conținut și se orientează spre forța de muncă ieftină. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar am auzit că într-un mare trust se aduc redactori din Republica Molova. Bravo lor.

Părerea mea este că, în lipsa unei schimbări de atitudine și mentalitate, presa pe print se va închide în câțiva ani. Vor mai fi publicații online și toată lumea se va bate să intre pe telefoane mobile, pe tablet-uri, ebook readere și alte echipamente. Dar utilizatorul, cititorul, va alege tot după conținut. Iar la momentul actual, trebuie să sapi al dracului de mult să găsești conținut bun, chiar și în online.