Fuji a lansat noua cameră foto Fujifilm X-T2, un mirrorless complet, care aduce tehnologii noi, inclusiv filmarea la rezoluție 4K. Continuă seria începută cu X-T1, o cameră foto foarte apreciată.

fuji-x-t2-compressor

Fujifilm X-T2 este un pic mai mare decât aparatul de anul trecut, dar nu sesizabil. Are un nou senzor de imagine, de 24.3 megapixeli, senzorul X-Trans CMOS III de la X-Pro 2, care adaugă mai mulți megapixeli comparat cu generația de anul trecut care avea 16 megapixeli. Dar știm deja că acest lucru nu este important pentru fotografie, deci este o decizie legată de filmare probabil. Senzorul pune în valoare seria bună de obiective Fuji, apreciat de fotografii profesioniști și de entuziaști.

Pe lângă filmarea 4K (la 24, 25 sau 30 fps), aparatul poate filma Full HD la 1080p cu 60 de cadre pe secundă. De asemenea au adăugat pentru filmare o serie de filtre și efecte pentru a realiza imagini mai creative.

ads

Sensibilitatea ISO a crescut la 12.800, față de 6400 la modelul anterior. Sistemul de autofocus este în 325 de puncte, cu 49 de puncte pentru detecția de fază, restul fiind cu detecție de contrast.

Ecranul de pe spate este tot mobil, dar din păcate nu se mai poate întoarce pentru selfie, este doar mobil în dreapta.

Fujifilm X-T2 are un preț de 1.600 de dolari pentru body și aproape 1.900 cu obiectiv de kit 18-55mm. La noi probabil se va regăsi la un preț un pic mai mare datorită taxelor și conversiei la euro.