Huawei Colour Band A1 este prima brățară smart care care îți spune când să te ferești de soare. Include un senzor de monitorizare a radiațiilor solare, care te alertează când este prea ridicat.

Huawei-Colour-Band-A1-compressor

Huawei Colour Band A1 este de asemenea un accesoriu pentru monitorizarea activităților sportive. Integrează senzori care numără pașii și distanța parcursă și care calculează caloriile arse. Împreună cu aplicația dedicată, noul dispozitiv oferă o monitorizare continuă a activității fizice a utilizatorului, ajutându-l pe acesta să își seteze obiective și să monitorizeze progresele realizate.

Colour Band A1 se distinge prin senzorul UV încorporat: utilizatorul primește o notificare dacă nivelul radiațiilor solare depășește limita admisă și este recomandat să nu se mai expună la soare sau să folosească o loțiune cu protecție solară.
După sincronizarea cu smartphone-ul utilizatorului, Huawei Colour Band A1 afișează notificări în timp real despre apeluri, mesaje, email-uri noi, update-uri din rețelele sociale sau memento-uri din calendar, prin vibrații discrete și iluminare LED.

Corpul este făcut dintr-un metal durabil, iar utilizatorii pot alege între mai multe variante ale brățării, care pot fi de diferite culori și texturi, toate produse din silicon sau piele, pentru a se asorta cu stilul fiecărui utilizator.

Huawei Colour Band A1 este rezistent la apă astfel că poate fi purtat la adâncimi de până la 1 metru timp de cel mult 30 minute, ceea ce înseamnă că utilizatorii nu trebuie să îl scoată atunci când fac un duș sau când merg prin ploaie.

Bateria integrată, de 70 mAh, și tehnologia Bluetooth 4.2, pentru sincronizarea cu smartphone-ul, le permit utilizatorilor să uite de grija încărcării dispozitivului: A1 poate funcționa fără încărcare timp de aproape o lună.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!