Huawei a lansat oficial Watch GT 2, primul smartwatch al brandului care încorporează un display de tip all-in-one cu ecran din sticlă 3D. Noua generație de ceasuri inteligente Huawei vine cu noi moduri sport, multiple programe, dar si noi funcționalități precum apel prin intermediul Bluetooth, redare muzică, îmbunătățirea capacității de monitorizare și gestionare a sănătății și activității fizice. Toate aceste functionalitati ofera cea mai buna experienta de utilizare pentru toți cei care iubesc sportul si urmeaza un stil de viata sanatos. Gama Watch GT 2 este formată din patru modele diferite, incluzând și două modele unisex de 42mm.
Generația anterioară de Huawei Watch GT s-a bucurat de popularitate în rândul utilizatorilor datorită duratei impresionante de viață a bateriei. Huawei Watch GT 2 merge si ma ideparte, fiind echipat cu chipset-ul Huawei Kirin A1, care optimizeaza durata de viață a bateriei. Kirin A1 integrează o unitate de procesare Bluetooth extrem de avansată, o unitate de procesare audio puternică, un procesor de consum ultra-redus al bateriei pentru aplicații și o unitate separată de management al energiei. Procesorul responsabil pentru aplicațiile ceasului folosește procesorul Cortex-M7 pentru un consum de energie ultra-redus, de numai 10uA/MHz, mult sub standardul industriei situat la 30uA/MHZ.
În utilizarea de zi cu zi a smartwatch-ului, Huawei Watch GT 2 46mm poate funcționa continuu până la două săptămâni, având pornit atât monitorul inteligent de ritm cardiac, notificările, apeluri Bluetooth de până la 30 de minute săptămânal, până la 30 de minute de redare muzică și până la 90 de minute de exerciții fizice, dar și modul de monitorizare a somnului pe timpul nopții. În modul clasic de folosire, Huawei Watch GT 2 42mm poate funcționa continuu timp de o săptămână. Ambele serii de ceasuri inteligente au un consum de energie optimizat în modul GPS de monitorizare al activității fizice. Seria 46mm are o durată de viață a bateriei de 30 de ore în acest mod, pe când seria 42mm atinge 15 ore.*
Huawei Watch GT 2 a fost, de asemenea, modernizat cu un nou algoritm inteligent 2.0 de economisire a energiei. Durata de viață a bateriei este îmbunătățit cu 15% în timpul monitorizării inteligente a ritmului cardiac.
Designul clasic nu iese niciodată din tendințe. Pastrand acelasi aspect clasic al generației anterioare, Huawei Watch GT 2 aduce un design actualizat cu un ecran full-screen fără margini. Suprafața de sticlă de 3D all-in-one dă senzația unui display mai generos. Ecranul curbat al seriei 42mm are numai 9,4mm grosime și este decorat cu o ramă metalică extrem de subțire și stilată.
Huawei Watch GT 2 46mm incorporeaza un touchscreen de 35,3mm AMOLED HD, cu o rezoluție de 454×454 pixeli, o gamă mai largă de culori și un design extra subțire care este superior ecranelor LCD, pentru a oferi un contrast mai puternic și culori mai vii. Designul ecranului este modern și artistic, portrivit pentru oamenii care vor să fie mereu in pas cu ultimele tendinte in design.
Huawei Watch GT 2 ajută la monitorizarea bradicardiei și a insuficienței cardiace. În cazul în care ceasul nu se află în modul sport, utilizatorul va fi notificat atunci când ritmul cardiac îi depășește 100 bpm sau scade sub 50 bpm pentru mai mult de 10 minute. Utilizatorii pot, de asemenea, să-și vadă toate informațiile în aplicațiile Huawei Sports și Health App, pentru a-și monitoriza sănătatea în timp real.
Monitorizarea somnului este o altă funcție important pentru utilizatori, mai ales că, pentru mulți dintre aceștia, calitatea scazută a somnului a devenit o problemă reală. HUAWEI TruSleep™ 2.0 monitorizează calitatea somnului, ritmul cardiac în timp real, calitatea respirației în timpul somnului și folosește analiza big data pentru a evalua calitatea somnului. Această funcționalitate îmbină inteligență artificială a Huawei pentru a măsura cu precizie problemele apărute în timpul somnului și oferă sugestii pentru îmbunătățirea calității acestuia, precum și servicii personalizate, dar și rapoarte care ajută utilizatorii să-și îmbunătățească calitatea somnului.
Huawei Watch GT 2 este echipat cu tehnologie HUAWEI TruRelax™, care ajută utilizatorii să se relaxeze prin înregistrarea valorilor HRV (variabilitatea ritmului cardiac) și oferă feedback referitor la nivelul acestora de stres. În plus, ceasul are o alertă de sedentarism, care amintește utilizatorilor să se ridice în picioare după o anumită perioadă de timp, iar in anumite ocazii, alerta poate fi oprită. Ceasul înregistreaza numărul zilnic de pași, numărul de calorii consumate, dar și de cate ori utilizatorii s-au ridicat într-o zi. Astfel, Huawei Watch GT 2 oferă, pe parcursul intregii zile, informații pentru a-ți forma obiceiuri de viata sănătoase.
Seria de 46mm a Huawei Watch GT 2 se conectează prin intermediul Bluetooth la smartphone-urile Huawei și permite apeluri prin intermediul Bluetooth la o distanță de până la 150 metri.
Ceasul are, de asemenea, funcționalitate de agenda telefonică, așa că utilizatorii pot salva contactele prietenilor și îi pot apela cu ușurință. În același timp, ceasul are capacitate de stocare mare, care poate înmagazina până la 500 de melodii în format mp3, pentru ca utilizatorii să se bucure de muzica lor preferată în timpul sesiunilor de exerciții fizice.
Ceasul oferă monitorizarea completă a aproximativ 190 de tipuri de date. Astfel, în modul sport, Huawei Watch GT 2 este compatibil cu 15 sporturi, inclusiv opt sporturi în aer liber (printre care alergare, mers, alpinism, ciclism, înot, hiking și triathlon) și șapte sporturi de interior (mers si alergare pe bandă la sala de sport, cycling, înot în piscină, fitness, bicicletă eliptică). Pentru aceste 15 moduri sport, Huawei Watch GT 2 oferă analiza datelor înregistrate în timpul sesiunilor de antrenament, dar și sfaturi profesioniste la finalul acestora.