Panasonic Lunix G9 a fost lansat azi oficial, puteți găsi primele impresii la Călin. Camera foto de til DSLM (digital single-lens mirrorless) are niște dotări tehnice foarte avansate, dar presupun că și prețul va fi pe măsură.

Panasonic Lumix G9 are un senzor digital Live MOS fără filtru low-pass. Are un nou mod High Resolution care oferă imagini cu o rezoluție echivalentă cu 80 de megapixeli, în format JPEG sau RAW. Procesorul Venus Engine este recunoscut de toți pasionații de fotografie, iar acum adaugă tehnologii precum Multipixel Luminance Generation și Intelligent Detail Processing.

Stabilizatorul de imagine al Lumix G9 este îmbunătățit, făcând posibilă utilizarea unui timp de expunere mai mare de 6,5 secunde. Acest lucru este obținut printr-o calculare mult mai precisă a vibrațiilor în diverse situații de înregistrare, utilizând informații privind viteza unghiulară și vectorul de mișcare obținute nu doar de la girosenzor, ci și de la senzorii de imagine și de accelerație.

Prin combinarea B.I.S. (stabilizator de imagine în corpul camerei pe 5 axe) și a O.I.S. (stabilizator optic de imagine pe 2 axe), 5-axis Dual I.S. (stabilizator de imagine dual pe 5 axe ) se compensează mișcările ample care anterior nu erau controlabile. Stabilizarea Dual I.S. pe 5 axe 2 funcționează atât în timpul captării imaginilor foto, cât și al celor video, inclusiv când se filmează clipurile 4K.

Panasonic Lumix G9 oferă cel mai rapid autofocus din lume, de 0,04 secunde. Camrea foto face 20 fps (AFC) / 60 fps (AFS) la rezoluție completă de 20,3-megapixeli pentru a capta acele momente de neratat. Cu funcția 6K/4K PHOTO, utilizatorii pot alege cel mai adecvat mod de înregistrare în rafală, în funcție de situație.

Camera are cel mai mare6 LVF (vizor Live View) din această clasă, cu un raport de grosisment extraordinar de înalt, de aproximativ 1,66x/0,83x (echivalentul unei camere pe film de 35 mm). Cursivitatea este maximă chiar și în cazul înregistrării în rafală de mare viteză. Sunt integrate, de asemenea, un mod nocturn și funcția AF Point Scope.

În plus, pentru a rezista în cele mai dificile condiții, Lumix G9 beneficiază de un șasiu fabricat în totalitate din aliaj de magneziu turnat sub presiune, fiind rezistentă la praf, stropi și la temperaturi de îngheț de până la -10 grade Celsius. În partea din spate a camerei se găsește un monitor prevăzut cu un LCD de 3,0-inch pivotant și raport de 3:2, cu o rezoluție de 1.040K-puncte. G9 este prevăzută cu un locaș dublu pentru card de memorie SD, compatibil cu UHS-II de înaltă viteză și capacitate ridicată.

Lumix G9 integrează conectivitate Bluetooth și Wi-Fi pentru a oferi o experienţă de înregistrare mai flexibilă și partajare instantanee a imaginilor datorită operării uşoare.