Japonezii au lansat la CES 2017 modelul de top Panasonic Lumix GH5, cameră foto pe standardul Micro Four Thirds. Este destinată atât pasionaților de fotografie care caută performanța, dar și pasionații de filmare care doresc să capteze momente unice cu 4K 60p/50p.

Panasonic a anunțat acest model la Photokina, dar atunci nu a dat niciun detaliu important. Camera are un nou senzor de 20.3 megapixeli Live MOS, fără filtru Low-pass. Dispune de un nou procesor de imagine Venus Engine, are un body rezistent la căderi, apă sau praf, dar și stabilizarea optică a imaginii pe 5 axe, cu opțiunea de a folosi Dual Image Stabilization 2. Are două sloturi de carduri de memorie și un vizor electronic perfecționat.

Ecranul touchscreen are diagonala de 3.2 inch și este rabatabil, iar bateria ar trebui să țină 410 cadre. Pe partea de video aproape că nu are concurent la acest nivel de preț.

Apropo de preț, body-ul este 2000 de dolari.