Moto X4 se pregătește de lansarea oficială, este a patra generație a modelului mid-range Moto X de la Motorola, produs de Lenovo. Deși nu este prezentat oficial avem deja majoritatea detaliilor tehnice și o imagine care pare desprinsă din kit-ul de presă al companiei.
Motorola are câteva produse bune la nivel anual, precum modelul ieftin Moto G5, dar și modelul de top Moto Z2 de exemplu. La un moment dat chiar părea că au renunțat la seria X, dar acum toate indiciile arată spre o relansare Moto X.
Noul model, Moto X4, ar avea un ecran de 5.2 inch Full HD, protejat cu Gorilla Glass. Are un design premium, metalic, disponibil în două variante, negru și „Sterling Blue”, care mie mi se pare mov, dar nu sunt un expert în culori. Modelul cântărește 163 de grame și are tehnologii destul de bune. Pentru procesor au apelat la Qualcomm Snapdragon 630, un procesor octa-core bazat pe Cortex-A53, patru nuclee la 2.2GHz, alte patru la 1.8GHz. Acceleratorul grafic este Adreno 508 și are suport pentru Bluetooth 5.0 și LTE Cat 12, plus de asta vine cu tehnologie QuickCharge 4.0.
Există o variantă mai accesibilă, care va fi lansată oficial și în Europa, cu 3GB de RAM și 32GB de stocare internă. Există și varianta premium cu 4GB de RAM și 64GB de stocare internă, dar nu este clar dacă o veți găsi oficial în magazinele din România. Există un buton de Home în stilul Samsung, oval, sub display, care încorporează și senzorul de amprentă. De asemenea, pe spate se vede o cameră foto cu senzor de 16 megapixeli și o mulțime de tehnologii foto, terminalele Moto stau mereu foarte bine la capitolul fotografie.
Bateria integrată este de 3.000 mAh, suficient pentru acest tip de display și cu un procesor economic, autonomia va fi decentă. Interfața de Android de la Moto este curată, aproape de cea originală, se mișcă foarte repede. Telefonul are noile funcții exclusive precum Moto Actions, Moto Display sau Moto Voice.
Deocamdată nu știm exact data oficială a lansării, dar sunt convins că o să văd acest model la IFA Berlin, deja sunt prezentate prea multe detalii. În plus, nu știm nimic despre preț, sursa originală nu a menționat nimic pe tema asta.
Surse: Android Authority, via PhoneArena.