Samsung Galaxy Tab S3 face parte din seria de lansări de la Mobile World Congress 2017, iar tableta a apărut deja online prin diverse surse. Bine, ea era anunțată și anul trecut, înainte de IFA, dar nu a fost lansată. Pentru unii, ar urma să fie vedeta lansării de duminică, pentru alții, doar unul dintre noile gadgeturi prezentate. Mai avem puțin de așteptat.

După părerea mea ar fi cam puțin. Dacă Samsung prezintă doar tableta, ceva despre VR și data lansării Galaxy S8, multă lume va trece cu vederea tableta. De-asta am și pus întrebarea în titlu: mai are cineva nevoie de tablete?

După lansarea iPad, în 2010, a repornit de fapt un segment care exista, dar nu fusese niciodată mainstream. Tablete cu ecran tactil se făceau încă din anii 2003, când Bill Gates a prezentat la CES această idee. Sub diverse formate, ele aveau însă ecranul clasic rezistiv, care răspunde greoi la comenzi și avea o calitate a imaginilor groaznică. iPad a adus ecranul rezistiv, multi-touch și cu o calitate a imaginilor fără precedent. Apoi, piața tabletelor a explodat. Am încercat o vreme să folosesc tableta cu tastatură în loc de laptop. E mai comod de luat, are autonomie mai mare, există niște avantaje, dar experiența de lucru pe tabletă este slabă. Am încercat mai multe variante de tablete, cu același reultat. Ușor, ușor, am revenit pe laptop.

Samsung Galaxy Tab S3 are câteva avantaje minore, dar nu văd niciun avantaj comercial, care să facă tableta un succes. Da, au adus pe ea celebrul creion S-Pen, de la Note, cu posibilitatea de a scrie sau a desena. Da, are o husă cu tastatură pe care poți scrie. Problema rămâne una legată de Android, de Bluetooth, lag în comunicare, aplicații făcute pe genunchi și altele asemenea. O să testez și tableta duminică, dar sincer nu am așteptări.

Tableta are mufă USB Type-C și de asemenea un senzor de amprentă. Modelul are un ecran AMOLED cu diagonala de 9.6 inch, procesor Snapdragon 820, 4GB de RAM și stocare de 32 sau 128GB. Ecranul are o rezoluție 2K ciudată, respectiv 2048×1536 pixeli (normal ar fi 2056×1440). Probabil vine cu Android 7.0 Nougat.

Repet întrebarea: mai are nevoie cineva de tablete?