Anul trecut, Samsung lansa la IFA Berlin ceasul smart Gear S3. Anul acesta, Samsung are eveniment la Berlin pe 31 august, dar nu știm ce s-ar putea lansa acolo. Unele zvonuri vorbesc despre Gear Sport.

Samsung Gear S4 Sport

Deocamdată, despre Samsung Gear Sport există doar zvonuri online, dar și articole de genul „ce am vrea noi să aibă”. Pe de altă parte, Samsung nu poate face un eveniment la care să prezinte tot Galaxy Note 8, pe care tocmai l-a dezvăluit zilele trecute.

Numele de Samsung Gear Sport apare în câteva informații din presa coreeană, pe site-urile unor autorități de reglementare, fiind dezvăluite o parte dintre detaliile tehnice. Se spune că design-ul este similar cu Gear S3, cu ecran rotund și rotița de control care diferențiază ceasul, are numele de cod Samsung SM-R600, iar sistemul de operare este Tizen 3.0, cea mai nouă variantă a platformei dezvoltate de Samsung.

Samsung Gear Sport apare și în niște pliante alături de Gear Icon X, căltile care au fost lansate oficial deja, alături de noul headset pentru VR cu telecomandă și de asemenea viitoarea bandă Gear Fit 2 Pro, care și ea urmează să fie confirmată oficial.

Noul smartwatch Samsung este rezistent la apă și probabil nu va fi atât de luxos pe cât era Gear S3, ci va fi orientat spre cei care fac sport. Poate pe nișa asta sunt vânzări mai mari. Anul acesta accesoriile smart au cam plonjat în gol, nu prea mai cumpără nimeni ceasuri inteligente, iar pentru multe dintre produsele existente deja nu prea mai există suport tehnic. Nu doar ceasurile sunt pe trend negativ, ci și tabletele sau telefoanele no-name, care pierd teren, comparat cu anii anteriori.

Samsung Gear S3 a fost un ceas smart foarte interesant, cu puncte tari și funcții unice, dar exact cum vă spuneam, întreaga piață de accesorii smart nu stă prea bine. Plus că vorbim despre un produs premium, cu preț mare. Oamenii caută soluții mai accesibile și pe cât se poate adaptabile, rezistente la apă, la înnot și așa mai departe. Poate că următoarea versiune se va plia mai bine pe cerințele pieței și sper să nu aibă un preț tot de 400 de euro.